Aproape toată lumea vorbeşte astăzi despre transformarea digitală (sau digitizarea activităţii umane, după cum preferă fiecare). Este însă această transformare digitală doar un cuvânt la modă sau un fenomen cu caracter de val de fund al schimbării, care va afecta toată lumea în anii care vin?
Tentativa de a da o definiţie relativ unanim acceptată ar spune cam aşa: Transformarea digitală reprezintă transformarea profundă a afacerilor, activităţilor organizaţionale, proceselor, competenţelor şi modelelor de lucru pentru fructificarea deplină a schimbărilor şi oportunităţilor create de un amestec de noi tehnologii şi a impactului în plină accelerare al acestora asupra societăţii umane.
Chiar dacă termenul de “transformare digitală” este folosit predominant în context de afaceri, el are impact profund şi asupra altor organizaţii precum guverne, agenţii din sectorul public şi organizaţii implicate în răspunsuri la provocări la adresa societăţii precum poluarea şi îmbătrânirea populaţiei, tocmai prin încercarea de a fructifica una sau mai multe din tehnologiile existente şi emergente. În unele ţări, cum ar fi Japonia, transformarea digitală ţinteşte să genereze un impact asupra tuturor aspectelor vieţii din societatea respectivă (de unde şi un frumos nume generic, anume Iniţiativa Societatea 5.0), adică mult mai departe decât viziunea limitată denumită Industrie 4.0 din alte ţări.
Şi cum România se află în Europa, iar ţări precum Japonia sunt departe din mai multe puncte de vedere, concentrarea legată de transformarea digitală trebuie să rămână, deocamdată, asupra dimensiunii legate de afaceri a termenului. În acest context, dezvoltarea menţionată mai sus de competenţe noi se învârte în jurul capacităţilor companiilor de a-şi creşte agilitatea, de a fi mai orientate pe oameni, de a fi inovative, centrate pe consumatori, eficiente şi capabile să fructifice oportunităţi pentru a schimba starea de fapt a lucrurilor şi pentru a deschide robinetele unor noi surse de venituri alimentate de informaţii şi servicii. Cert este că eforturile şi strategiile legate de transformarea digitală sunt mai prezente şi mai imperioase în pieţe cu un grad ridicat de comoditizare.
Mutările şi schimbările prezente şi viitoare, care conduc la necesitatea unei strategii de transformare digitală, pot fi induse de mai multe cauze, adesea simultan, aflate la nivelul comportamentului şi aşteptărilor consumatorilor, al noilor realităţi economice, al schimbărilor în rândul populaţiilor (cum ar fi fenomenul de îmbătrânire), al evenimentelor disruptive din ecosistem şi industrie şi al adoptării accelerate a tehnologiilor digitale. În practică, optimizarea experienţei clienţilor, creşterea flexibilităţii operaţionale a afacerii şi inovaţia sunt motoare esenţiale ale transformării digitale, alături de dezvoltarea de noi surse de venituri şi de noi ecosisteme de valoare alimentate de puterea informaţiei. Iar toate acestea conduc la transformări majore ale modelelor de afaceri.
Scop sau călătorie
Mulţi îşi pun actualmente întrebarea dacă transformarea digitală reprezintă un scop în sine. Cel mai corect ar fi, însă, din punctul meu de vedere, ca transformarea digitală să fie socotită o călătorie cu multe obiective intermediare interconectate, scopul, dacă se poate vorbi de el, fiind acela al unei optimizări continue a proceselor şi ecosistemelor de afaceri ale unei epoci de hiper-conectivitate, în cadrul căreia cheia succesului o reprezintă construirea punţilor corecte între diversele funcţii.
O strategie de transformare digitală ţinteşte să creeze capabilităţile de fructificare deplină a posibilităţilor şi oportunităţilor oferite de noile tehnologii şi de gestionare corectă, rapidă şi mai inovativă a impactului acestora în viitor. Orice călătorie de transformare digitală necesită o abordare etapizată cu o hartă clară de parcurs, implicând multe părţi interesate în proces. O astfel de hartă trebuie să ia în considerare faptul că obiectivele finale sunt extrem de fluide, deoarece transformarea digitală în sine este o călătorie perpetuă, aşa cum sunt schimbarea şi inovaţia digitală.
Tehnologiile digitale, şi modurile în care noi le utilizăm în vieţile noastre personale, la locul de muncă şi în societate, au schimbat modul în care arată afacerile şi vor continua să o facă. Aşa ceva s-a întâmplat permanent în istorie, însă ritmul în care se desfăşoară lucrurile acum este fără precedent. Ba, mai mult. este în plină accelerare, ameninţând să depăşească în viteză ritmul transformărilor interne ale organizaţiilor, de unde rezultă şi un imens pericol de clivaj între cele două fenomene. Şi asta deoarece transformarea digitală nu se referă doar la fenomene disruptive sau tehnologie.
Activatorii
În tot acest vârtej care a cuprins (aproape) întreaga planetă, principalii activatori sunt reprezentaţi de tehnologii şi evoluţii tehnologice. Cloud computing, big data, analytics, inteligenţa artificială, mobilitatea, Internet of Things şi alte tehnologii emergente, cum ar fi blockchain, sunt activatori ai transformării digitale şi, simultan şi paradoxal, cauze ale nevoilor de transformare digitală, dar şi acceleratori ai inovaţiei şi transformării. Însă tehnologia este doar o parte a ecuaţiei, căci transformarea digitală este prin natură holistică.
Lanţul trofic al transformării digitale este “hrănit” mai ales de clienţi şi experienţa lor, de scop şi obiective finale, de parteneri şi de celelalte părţi interesate. Sunt componente ale ecuaţiei care stau adesea la “marginea” lanţului trofic, dar care joacă un rol cheie de influenţare. Rolul central al organizaţiei care trece prin transformare este de a conecta cât mai multe din aceste “puncte” ale lanţului şi de a depăşi barierele interne pentru a atinge obiective diferite într-un context în care interconectivitatea devine norma. De aceea, o astfel de transformare se petrece, sau ar trebui să se petreacă, simultan la nivel organizaţional, tehnologic şi cultural.
Deci care sunt aceşti activatori care generează transformarea digitală? Despre inovaţiile tehnologice am discutat mai sus. Însă nu tehnologia în sine alimenteazp transformarea, ci modul în care ea este folosită şi adoptată de clienţi, parteneri, competitori şi alte părţi interesate. Tehnologiile individuale, cum ar fi ioT sau inteligenţa artificială, au potenţial disruptiv, însă acest potenţial ajunge la nivelul maxim atunci când tehnologiile sunt combinate şi permit apariţia de noi aplicaţii, aşa cum se observă deja în convergenţa dintre IA, IoT şi big data analytics.
Comportamentul şi pretenţiile clienţilor reprezintă un alt activator important, nu neapărat legat de tehnologie. El devine esenţial mai degrabă atunci când tehnologia determină schimbări ale lui. Un exemplu poate fi elocvent aici. Pretenţia clienţilor ca relaţia cu firmele cu care interacţionează să fie tot mai facilă şi mai simplă nu este nouă, ci datează de la începuturile comerţului. Cu toate astea, tehnologia a oferit clienţilor “arme” pentru a-şi intensifica astfel de cereri şi, pe cale de consecinţă, pentru a determina schimbări ale modului de a face afaceri şi pentru firmele cu care interacţionează.
Ecosistemul joacă şi el un rol definitoriu. Vorbim aici de schimbări economice, cereri de la parteneri care vor să vă adaptaţi cerinţelor lor, evoluţii către relaţii mult mai strânse de colaborare pentru a face faţă creşterii complexităţii, schimbări în reglementări (cum ar fi impactul profund transformaţional al GDPR, pentru care o întreagă Europă ar trebui să se pregătească), schimbări geopolitice, iar lista poate continua. Autorităţile, de pildă, nu se uită doar la impactul tehnologiilor digitale din perspectiva protecţiei datelor personale, aşa cum este cazul cu GDPR. Întregul mapamond este plin de reglementări noi, care necesită abordări de tip transformaţional la nivelul oamenilor, proceselor, strategiilor ŞI tehnologiilor. Există la ora actuală cereri de reglementare IoT în SUA şi alte ţări, cereri de reglementare pentru blockchain, eficienţa energetică şi ecologia sunt motoarele agendei globale legate de clădiri şi oraşe inteligente, reglementările bancare suferă permanent mutaţii, şi aşa mai departe către un orizont ce devine tot mai puţin vizibil.
Asta nu înseamnă că deciziile strategice se deplasează către astfel de elemente de la marginea lanţului trofic sau că transformarea digitală este posibilă doar în organizaţii care au adoptat “noile” modele organizaţionale. Transformarea digitală la nivel de companie necesită leadership, indiferent de modul de organizare şi de mentalitate holistică de abordare. Ce se întâmplă actualmente în practică? Firmele anunţă implementarea unei mulţimi vaste de proiecte pilot, iar abordarea holistică, la nivel de companie, se întâmplă adesea de jos în sus, ad-hoc sau plecând de la anumite departamente. Este un fenomen normal, tipic stadiilor timpurii ale unei evoluţii, însă dacă el nu va fi extins la nivel mai larg va apărea un risc potenţial la adresa succesului pe termen lung al transformării.
Firmele s-au schimbat şi au inovat mereu, tehnologiile noi au însemnat întotdeauna provocări şi oportunităţi, reglementările şi ecosistemele au evoluat permanent. Deci nimic nou aici. Transformarea digitală trebuie văzută mai mult decât un termen la modă prin intermediul fenomenului de interconectare şi al apariţiei de diverşi acceleratori, care necesită o schimbare mai profundă la nivel de companie.
