EDUCATIE / JOB — June 20, 2018 at 3:01 pm

Orange lansează platforma de responsabilitate socială „Pentru mâine”

by

Pentru MaineOrange România lansează platforma de responsabilitate socială „Pentru Mâine”, şi reuneşte astfel toate proiectele de CSR sub o misiune comună, unitară, aceea de a inspira oamenii să facă, cu ajutorul tehnologiei, încă un pas spre transformările care îi așteaptă în viitor.

Platforma comunică iniţiativele de responsabilitate socială ale Orange România, precum şi programele de filantropie ale Fundaţiei Orange, şi prezintă principalele arii pe care compania le sprijină: educația digitală, tehnologia responsabilă, implicarea socială şi orașele verzi.

Astăzi, tehnologia oferă acces la educaţie, la soluţii pentru o viaţă mai bună, şi, în acelaşi timp, dă posibilitatea modelării viitorului. „Pentru Mâine” exprimă misiunea Orange şi paşii pe care compania îi face constant pentru a îmbogăţi şi a simplifica vieţile oamenilor.

Prin iniţiativele de implicare socială, Orange a susţinut sute de mii de beneficiari, iar platforma „Pentru Mâine” prezintă poveşti ale programelor în care aceştia au fost implicaţi. Vizitatorii platformei pentrumaine.ro vor avea la dipoziţie diverse modalităţi de implicare activă în proiecte: donaţii către ONG-uri partenere Orange, voluntariat, participări la programe sau quizz-uri şi ghiduri despre cum tehnologia ar trebui să fie un instrument pentru un viitor mai bun.

„Sustenabilitatea este numitorul comun al fiecărui proiect de responsabilitate socială sau de filantropie al Orange, iar tehnologia ne ajută să creăm soluţii prin care suntem mai aproape de un viitor mai bun, de viitorul pe care şi-l doreşte fiecare dintre noi. Aceste premise au construit „Pentru Mâine” – angajamentul Orange pe termen lung pentru comunitate”,a  declarat Veronica Dogaru, Corporate Communications Manager Orange România.

Orange lansează platforma cu o provocare – să realizeze, împreună cu toţi cei care îşi doresc să contribuie la un viitor mai bun, o capsulă digitală a timpului, menită să deschidă – cu ajutorul tehnologiei – un canal de comunicare între prezent și viitor, între azi şi mâine. Vizitatorii platformei sunt invitaţi la un exerciţiu de introspecţie pentru a vedea cum se pot implica în crearea unui viitor sănătos. Ei îşi pot înregistra şi încărca gândurile pe platformă în mesaje de 30 de secunde.

Fiecare video încărcat de utilizatori se transformă într-o bursă de studiu, timp de o lună de zile, pentru un elev înscris în cadrul programului „Vreau în clasa a 9-a”, al organizaţiei World Vision România. Ulterior, mesajele primite vor fi salvate în capsula timpului pentru a fi redeschise în 2028.