EDUCATIE / JOB — June 29, 2018 at 2:09 pm

Veeam lansează un program global de CSR Veeam Cares

by

Veeam lansează programul global de CSR prin introducerea inițiativei Veeam Cares, încurajându-și angajații din toată lumea să se implice în activități de voluntariat în folosul unor ONG-uri alese de aceștia. Veeam Cares susține următoarele domenii: protecția animalelor, educație, sănătate și dezvoltare economică, servicii sociale și comunitare. Pentru activitățile de voluntariat care au loc în cursul zilelor lucrătoare, Veeam acordă fiecărui angajat Veeam Cares Time: 24 de ore pe an pe care aceștia le pot folosi pentru a se implica în cauze relevante pentru ei.

dav

Inițiativa Veeam Cares a fost introdusă în luna mai a acestui an și deja mai multe organizații Veeam din întreaga lume s-au implicat în acțiuni de CSR, cum ar fi: colectarea de bani, participarea la curse de ciclism pentru a susține persoanele cu deficiențe intelectuale și de dezvoltare, susținerea școlilor din zonele sărace, antrenarea copiiilor dezavantajați și servirea meselor către vârstnici, acțiuni de curățare a spațiilor publice din interiorul și din afara orașelor, colectarea alimentelor pentru familiile sărace sau voluntariatul în adăposturile locale pentru animale.

Și angajații Veeam România s-au implicat în activități de CSR sub umbrela Veeam Cares. La sfârșitul lunii mai, aceștia au facut o vizită Asociației Hercules din Costești, județul Argeș, pentru a dona jucării și a sărbători ziua de 1 iunie alături de copiii din Centrul Hercules.

Pe parcursul lunii mai, angajații Veeam România au donat jucării și îmbrăcăminte copiilor din Asociația Hercules. Pe 26 mai, donațiile au fost livrate la sediul asociației din Costești, județul Argeș, cu ajutorul a 13 voluntari Veeam. Ei au fost întâmpinați de 50 de copii, împreună cu care au desfășurat activități distractive pentru a sărbători, în avans, Ziua Internațională a Copilului. Pe parcursul zilei, copiii și voluntarii Veeam au participat la ateliere de reciclare creativă, de pictură, au țesut semne de carte, au grădinărit, organizând chiar și un picnic.

„Am fost încântați să îi cunoaștem pe copii și să petrecem ziua împreună. Ne-am jucat, dar am și ajutat la treburile casnice, precum tunsul gazonului și îngrijirea grădinii. Am fost impresionați de creativitatea și inventivitatea pe care le-am văzut la Centrul Hercules și am fost, de asemenea, impresionați să vedem că grija pe care acești copii o primesc are un efect pozitiv asupra comportamentului și viitorului lor”, a declarat Mădălina Nistor, care lucrează în departamentul Renewals din Veeam.

„Ne-am bucurat cu toții, mici și mari, de vizita pe care echipa Veeam a făcut-o la Centrul de zi Hercules. Ne dorim ca astfel de întâlniri între copii și angajații Veeam să se repete cât mai des, pentru că cei mici au nevoie de astfel de interacțiuni cu adulți responsabili, generoși, realizați din punct de vedere profesional. Au nevoie de atenția, de conversația, de exemplul unor oameni care în viață au ales calea educației și apoi pe cea a implicării sociale”, a spus Petruța Stănescu, Director Executiv Asociația Hercules.

Veeam se implică în sprijinirea Asociației Hercules din anul 2017. În fiecare lună, angajații companiei strâng fonduri și le donează asociației. Anul trecut, de Crăciun, a avut loc o altă întâlnire, în care copiii au vizitat biroul Veeam din București, le-au prezentat tradiții locale și le-au cântat colinde angajaților Veeam, care formează o comunitate diversă de peste 17 nationalități. Micuții colindători au fost invitați să se joace în cele patru zone de recreere ale companiei și au avut ocazia să învețe ce înseamnă să lucrezi într-un mediu la care nu sunt adesea expuși.

Totodată, în cadrul Veeam Cares, Veeam pune bazele unui parteneriat global cu Crucea Roșie – cea mai mare organizație umanitară din lume, ce oferă asistență în vederea prevenirii și ameliorării suferinței oamenilor, contribuind astfel la menținerea și promovarea demnității umane și a păcii.

Veeam a ales Crucea Roșie ca partener global, deoarece Crucea Roșie este o organizație care permite majorității angajaților Veeam să se implice. Există numeroase modalități de a participa la sprijnirea Crucii Roșii: prin voluntariat, donații, strângere de fonduri, organizarea unor campanii de informare. Toți angajații Veeam sunt încurajați să se implice în aceste inițiative.