NEWS — July 6, 2018 at 4:26 am

Programare inteligentă cu placuța BBC Micro:bit

by

PlacutaAcademia Micilor Developeri lansează programul “Saptamâna inteligentă”, cursuri de vară destinate copiilor cu vârste între 8 și 15 ani în cadrul cărora vor învăța timp de cinci zile să programeze și să transforme cu ajutorul plăcuței BBC Micro Bit (micro:bit) obiecte obișnuite în obiecte inteligente. 

Micro:bit este un mic computer programabil care facilitează învățarea programării software, dezvoltat de către „Micro:bit Educațional Foundation” cu sprijinul BBC și British Council și lansat în UK în 2016  cu scopul de a încuraja copiii să se implice activ în scrierea de cod, în inventarea de lucruri noi și în folosirea tehnologiei pentru a rezolva probleme cotidiene.  Cursurile vor avea loc în iulie și august și, timp de 3 ore pe zi, copiii vor realiza sub îndrumarea profesorilor ceasuri inteligente, aplicații utile sau vor învăța să programeze jocuri.

Săptămâna inteligentă se desfășoară de luni până vineri și fiecare zi se va finaliza cu realizarea unui obiect smart, crearea sau programarea de aplicații. În prima zi, copiii vor învață să utilizeze plăcuța micro:bit,  iar în zilele următoare, micii developeri vor realiza un ceas inteligent, vor învăța să creeze muzică prin atașarea unui buzzer, vor programa jocuri cu conectare radio sau fără, și vor face cunoștință cu IoT  (Internetul Obiectelor) pentru a crea o rețea de obiecte prin conectarea diferitelor dispozitive, servicii și sisteme automate cu ajutorul internetului.

Academia Micilor Developeri  pune la dispoziția fiecărui copil care urmează cursurile de vară câte o plăcută micro:bit, inclusă în costul cursului, pe care o vor putea folosi ulterior și acasă pentru alte proiecte creative. Plăcuța micro:bit se remarcă printr-o interfață software deosebit de ușor de folosit și, în mai puțin doi ani de la lansare, există deja o comunitate entuziastă de utilizatori care au pus la dispoziție pe internet mii de proiecte ce pot reprezenta o sursă de inspirație pentru cei mici, care își vor putea exersa ulterior cunoștințele dobândite la curs.

“Cu ajutorul plăcuței BBC Micro Bit, copiii vor putea transforma o mulțime de obiecte în unele inteligente, încurajând creativitatea la maxim și găsirea de soluții cu ajutorul tehnologiei.  Pe lângă rezultatul final spectaculos, procesul de realizare  este unul antrenant și amuzant, lucrându-se atât individual cât și în echipă, sub supravegherea atentă a profesorilor. Vom realiza obiecte și aplicații cu utilitate imediată, exersăm imaginația și gândirea și îi pregătim pe cei mici pentru un viitor care va include tehnologia în cele mai mărunte aspecte ale vieții. Sunt țări în care plăcuța micro:bit este folosită de către cei mici în mod curent în școli și, prin cursurile noastre, ne dorim să pregătim copiii noștri la același nivel cu cei din strainatate”, a declarat Costin Pietraru, cofondator și profesor  Academiei Micilor Developeri

Săptămânile în care se desfășoară cursurile de vară sunt 9-13 iulie și  20-24 și 27 -31 august, între orele 10:00-13:00 (http://www.miciideveloperi.ro/saptamana-inteligenta-curs-de-vacanta/).

Placa micro:bit folosește un procesor pe 32 de biți ARM Cortex M0, are 256 KB memorie flash, 16 KB memorie de tip RAM, Bluetooth 4.1 și afișaj LED 5×5.