NEW TECHNOLOGY — August 14, 2018 at 9:57 pm

Noile soluții Ready for AI accelerează inovația

by

Ready for AIDell EMC anunță disponibilitatea unor noi Soluții Ready for AI, special proiectate pentru învățare automată cu Hadoop și învățare aprofundată pe platforma NVIDIA. Soluțiile Ready de la Dell EMC simplifică mediile AI, oferă informații într-un mod mai aprofundat și mai rapid decât soluțiile concurente și beneficiază de cunoștințele de specialitate testate ale Dell EMC pentru a ajuta organizațiile să își atingă integral potențialul în materie de AI.

„Nu există nicio îndoială că AI este viitorul, iar clienții noștri se pregătesc pentru acesta acum”, a declarat Tom Burns, vicepreședinte senior, Networking & Solutions, în cadrul Dell EMC. „Scopul nostru este să fim pe primul loc în domeniu prin intermediul celor mai puternice soluții AI complet integrate. Ceea ce anunțăm astăzi permite clienților de orice dimensiuni să înregistreze rezultate comerciale mai bune și îi pregătește pe aceștia pentru rolul din ce în ce mai important al inteligenței artificiale în viitor”.

Tehnologiile emergente, precum AI, vor transforma modul de viață și de muncă al oamenilor în următorul deceniu. Conform studiului realizat de Dell Technologies, în parteneriat cu VansonBourne, în rândul a 3.800 de oameni de afaceri din toată lumea, aproape 80% dintre organizații vor investi în tehnologii AI avansate în următorii cinci ani.

Soluțiile Ready for AI ale Dell EMC

AI este o prioritate strategică din ce în ce mai importantă pentru majoritatea organizațiilor. Cu toate acestea, implementarea și gestionarea volumelor de lucru AI sunt complexe, costisitoare și necesită integrarea și testarea echipamentelor și a aplicațiilor.

Noile soluții Ready for AI ale Dell EMC au fost construite pentru a simplifica inteligența artificială, pentru a asigura informații într-un mod mai rapid și mai aprofundat și pentru a beneficia de cunoștințele de specialitate testate ale Dell EMC. Organizațiile nu mai sunt nevoite să achiziționeze individual și să asambleze propriile soluții. În schimb, se pot baza pe un set de tehnologii de cea mai înaltă calitate, concepute și validate de Dell EMC pentru aplicații software, inclusiv ansambluri și colecții AI, cu funcții de calcul, rețea și stocare. Portofoliul de servicii al Dell EMC, de la consultanță la implementare, asistență și instruire, ajută clienții să accelereze adoptarea și optimizarea rapidă a mediilor lor AI.

Soluțiile Ready for AI ale Dell EMC au fost concepute pentru a ajuta organizațiile:

Să simplifice inteligența artificială

  • Îmbunătățirea productivității globale a activităților de știință a datelor cu până la 30% și reducerea timpului de operaționalizare cu 6-12 luni, în comparație cu implementarea în regie proprie
  • Data Science Provisioning Portal al Dell EMC oferă o interfață grafică intuitivă care asigură acces în regim de autoservire la resurse hardware și un set complet de ansambluri și colecții AI, precum Caffe și TensorFlow, reducând pașii necesari pentru configurarea spațiului de lucru al unui specialist în știința datelor la doar cinci clickuri

Să obțină informații de specialitate AI într-un mod mai rapid și mai aprofundat

  • Performanțe până la de două ori mai bune față de concurență datorită arhitecturii distribuite, foarte scalabile a soluțiilor Ready for AI
  • Îmbunătățirea acurateței modelului datorită accesului rapid la seturi de date mai mari prin intermediul soluției Isilon All-Flash scale-out a Dell EMC, oferind o capacitate până la de 21 de ori mai mare și o rată de transfer până la de 18 ori mai mare într-un singur cluster în comparație cu soluțiile concurente

Să beneficieze de cunoștințe de specialitate testate în materie de AI

  • Realizarea unei punți de legătură între știința datelor, IT și liniile de business prin intermediul îndrumărilor de specialitate din partea Dell EMC Consulting
  • Optimizarea conceptului soluțiilor prin colaborarea cu experții din cadrul entităților Dell EMC HPC și AI Innovation Lab, care au ajutat un client să amelioreze performanțele CheXNet cu până la de 46 de ori, prin intermediul a 32 de noduri, prin paralelizarea codului, reducând timpul de instruire de la 5 ore per perioadă la 7 minute, ceea ce constituie o îmbunătățire de 98%.

Soluțiile Ready for AI: Învățare aprofundată pe platforma NVIDIA:

Dell EMC și NVIDIA au proiectat acest concept de învățare aprofundată pentru a fi construit pentru serverele Dell EMC PowerEdge cu GPU-uri NVIDIA® Tesla® V100 Tensor Core. Printre caracteristicile cheie se numără:

  • Servere Dell EMC PowerEdge R740xd și C4140 cu patru GPU-uri NVIDIA Tesla V100‑SXM2 Tensor Core. Cu 640 de nuclee tensor, Tesla V100 a fost primul GPU care a depășit bariera de 100 teraFLOPS în ceea ce privește performanța de învățare aprofundată5
  • Soluția de stocare Dell EMC Isilon F800 All-Flash Scale-out NAS pentru învățare aprofundată permite analizarea simultană a unor seturi de date mari, pentru rezultate mai rapide
  • Bright Cluster Manager pentru știința datelor în combinație cu portalul Dell EMC Data Science Provisioning pentru configurarea, alimentarea, monitorizarea și gestionarea clusterului.

Soluțiile Ready for AI ale Dell EMC: Învățare automată cu Hadoop: Soluțiile Ready for AI ale Dell EMC, învățarea automată cu Hadoop se bazează pe puterea soluțiilor Ready ale Dell EMC pentru Hadoop, create în colaborare cu Cloudera și Intel Corporation. Acest concept include un stack optimizat de soluții, împreună cu știința datelor și optimizarea ansamblurilor pentru o operaționalizare rapidă, și permite extinderea mediilor Hadoop existente pentru învățarea automată.

Printre caracteristicile cheie se numără:

  • Servere Dell EMC PowerEdge R640 și R740xd
  • Cloudera Data Science Workbench – pentru activități de știința datelor rapide, facile și sigure pentru organizații, în regim de autoservire
  • Apache Spark – motorul open source de analiză a datelor, unificată pentru Big Data și învățarea automată
  • Motorul Dell EMC Data Science Provisioning oferă containere preconfigurate care permit accesul specialiștilor în știința datelor la colecția de învățare aprofundată, distribuită Intel® BigDL din ansamblul Spark.

Servicii AI ale Dell EMC

Noile servicii oferite de Dell EMC Consulting sunt disponibile pentru a ajuta clienții să implementeze și să operaționalizeze tehnologiile soluțiilor Ready și colecțiile AI și să își dimensioneze capacitățile de inginerie și știință a datelor. Concepute să accelereze timpul de valorificare al clienților prin îndrumare strategică, integrare de către experți și transfer de cunoștințe, serviciile includ și recomandări privind arhitectura și consultanță privind bune practici, instrumente și procese testate în domeniu.

După implementare, experții ProSupport cu înaltă pregătire asigură asistență completă în materie de hardware și software colaborativ, asigurând performanțe optime ale sistemului și reducerea la minimum a timpului de nefuncționare. Clienții pot opta, de asemenea, pentru ProSupport Plus, prin care este alocat un Manager de Servicii Tehnologice, care asigură un punct de contact unic atât pentru asistența hardware, cât și pentru asistența software. Dell EMC Education Services oferă cursuri și certificări în știința datelor și analitică avansată și seminarii de învățare automată în colaborare cu NVIDIA.

Disponibilitate:

Soluțiile Ready ale Dell EMC sunt acum disponibile în SUA. Acestea vor fi disponibile în Brazilia, Canada, Mexic, Franța, Germania, Regatul Unit, Australia, China, India și Japonia, în termen de 60 de zile.