Digital Experience Suite a fost concepută pentru a cataliza experiențele din industrie. Suita va oferi o platformă deschisă și va include un mediu unde Amadeus, companiile aeriene și terții furnizori pot crea, păstra sau modifica experiențe pentru a le reutiliza și revinde către alți utilizatori ai platformei. Scopul este de a permite distribuirea inovației la nivelul întregii industrii folosind abilitățile companiilor aeriene, ale terțelor organisme implicate și ale companiei Amadeus. Acest lucru va ajuta companiile aeriene să-și diferențieze propria afacere dispunând de o viteză mare de prezentare a ofertelor pe piață.
Primul pachet al suitei – setul de instrumente pentru dezvoltatori Developer Toolkit – include un set de API-uri RESTJSON și de framework-uri de dezvoltatori destinate canalelor web și de aplicații mobile. Această suită a fost utilizată în timpul primului hackathon Amadeus de experiență digitală, organizat în luna iunie 2018.
“Am invitat echipe de experți din companiile aeriene din întreaga lume pentru un hackathon de trei zile organizat în Franța, la Nisa. Ei au concurat pentru a oferi cea mai inovatoare experiență digitală călătorilor, folosind tehnologia noastră. Câștigătorul acestui hackathon a fost echipa Qantas, care a arătat cum Amadeus Digital Experience Suite poate oferi noi facilități călătorilor. Ei au dezvoltat o platformă pilot de intelligence numită The Wallaby, care își propune să ofere experiențe personalizate în diferite puncte de contact digitale, inclusiv social media. Bazându-se pe cunoașterea comportamentului de călătorie al unui client, echipa a construit o aplicație web mobilă care a fost capabilă să anticipeze călătoriile viitoare, să determine în prealabil un itinerar complet și alte detalii, cum ar fi preferința scaunului și a metodei de plată.” a declarat Lance Batty, Senior Manager Account Management, Airline Customer Unit, Amadeus.
Echipa Qantas a demonstrat cum tehnologia Amadeus ar putea fi integrată cu un chatbot și asistent personal prin Amazon Alexa. The Wallaby acționa ca un hub care nu numai că a înțeles modelele de călătorie ale clientului, dar a și recunoscut atunci când este potrivit să abordeze un client cu o ofertă de zbor și cel mai bun canal de utilizat.
Soluția de vârf propusă de echipă se adresează unei provocări bine cunoscute în industria aeriană: nevoia de personalizare a ofertelor prin intermediul tuturor punctelor de contact digitale. Acest lucru începe cu înțelegerea comportamentului și previzionarea a ceea ce au nevoie de clienți înainte de a începe procesul de rezervare. Acesta este exact ceea ce a obținut echipa Qantas. Prin integrarea soluției Amadeus Digital Experience Suite cu platforme tehnologice precum Amazon Alexa, au creat oportunități de a îmbogăți experiența călătorilor și de a oferi oferte personalizate și relevante prin canalele potrivite la momentul potrivit.
Explorarea unor astfel de soluții este o dovadă a modului în care colaborăm cu clienții noștri din sectorul aerian pentru a inova și a crea călătorii mai bune pentru clienți.