Securitate — September 6, 2018 at 10:57 am

Problemele de conectivitate pe dispozitive duc la afectarea relațiilor, într-un caz din șase

by

180816-online-or-lost-report-2Se pare că a fi mereu conectat este în prezent o dovadă obligatorie de afecțiune. Potrivit unui studiu Kaspersky Lab, conectivitatea este acum o parte esențială din datoria noastră față de cei dragi. Cercetarea arată că, atunci când oamenii nu își pot folosi dispozitivele, cele mai întâlnite motive de îngrijorare sunt acelea că familia și prietenii vor fi îngrijorați (51%) și că nu vor putea să ajute un membru al familiei, dacă se întâmplă ceva (45%).

Motivele de îngrijorare provocate de imposibilitatea conectării cu cei dragi și de efectul asupra acestora sunt deseori justificate. Impactul de a nu avea o conexiune funcțională poate varia de la a rata, pur și simplu, o întâlnire (21%), la neplăceri pe termen lung, o persoană din șase (15%) admițând că are probleme cu cei dragi dacă rămâne fără baterie, dacă nu mai știe unde și-a pus telefonul sau s-a întâmplat să-i fie furat.

Nu doar relațiile cu ceilalți sunt afectate – mulți dintre noi au probleme în viața de zi cu zi fără dispozitivele conectate. Dintre respondenții care au avut probleme de conectivitate, o cincime (21%) au ratat o oportunitate de afaceri sau în domeniul educației, 16% s-au rătăcit, iar o persoană din zece (13%) a pierdut o oportunitate socială, pentru că nu a fost online.

În ciuda dependenței de conectivitate, 18% dintre persoane nu fac nimic pentru a-și menține dispozitivele funcționale și online, doar 34% își controlează nivelul bateriei și doar o persoană din cinci (22%) verifică în mod regulat „sănătatea” dispozitivului.

 „Conectivitatea joacă un rol important în viața noastră”, spune Dmitry Aleshin, VP for Product Marketing, Kaspersky Lab. „După cum arată cercetarea, fără acces la dispozitive, oamenii dau rateuri – pierd oportunități, se rătăcesc și se îngrijorează în legătură cu cei dragi, afectându-și relațiile. Atunci când oamenii sunt neglijenți în legătură cu siguranța dispozitivelor, chiar așa se întâmplă – pentru că, de regulă, cei implicați într-o relație se așteaptă ca partenerul lor să le răspundă, părinții se așteaptă să afle imediat unde le sunt copiii, iar prietenii nu vor să fie ignorați. Este vital ca utilizatorii să ia mai multe măsuri pentru a-și proteja mai bine dispozitivele și a menține conectivitatea.”

Kaspersky Security Cloud îi ajută pe oameni să evite situațiile neplăcute. Securitatea sa adaptativă le permite utilizatorilor să fie mereu online, pentru a fi în legătură cu cei dragi. Soluția se poate adapta la nevoile utilizatorilor de Mac, Windows, iOS și Android, prin câteva caracteristici speciale. De exemplu:

  • Atunci când copiii sunt plecați și trebuie să știți dacă vă pot contacta – noua funcție Battery Tracker din Kaspersky Safe Kids le trimite notificări părinților atunci când nivelul bateriei de pe dispozitivele mobile ale copiilor e pe terminate.
  • Când apare ceva în ultimul moment și nu mai puteți ajunge la o întâlnire sau o programare – Device Power Consumption vă spune câtă baterie mai aveți pe dispozitivul Android și în cât timp se va consuma, astfel încât să puteți anunța în timp util.
  • În situația în care v-ați pierdut dispozitivul și, dacă nu răspundeți, poate fi sfârșitul unei relații sau pierderea locului de muncă – funcția anti-furt vă va ajuta să vă localizați și să vă recuperați dispozitivul. Aceasta permite activarea alarmei, blocarea și localizarea dispozitivului și, dacă este cazul, fotografierea persoanei care îl folosește.