Evenimente — October 15, 2018 at 2:17 pm

Noile provocări globale în domeniul Securității Cibernetice

by

320-smallCERT-RO organizează cea de-a VIII-a ediție a conferinței Anuale „Noile Provocări Globale în Securitate Cibernetică”. Conferința va avea loc în perioada 16-17 octombrie 2018, la Biblioteca Națională a României din Bulevardul Unirii, numarul 22.

Anul acesta, CERT-RO își propune să ofere dezbateri mixte, prezentări și ateliere de lucru care abordează politici publice și teme tehnice relevante pentru securitatea cibernetică din spațiul românesc, european și global. Invitații vor avea ocazia de a dezbate provocări diplomatice și juridice în atribuirea incidentelor cibernetice, oferind totodată perspective asupra capabilităților și combaterii amenințărilor la nivel global. Sesiunile paralele sunt dedicate discuțiilor tehnice asupra celor mai noi tehnologii și soluții de securitate cibernetică din domeniul protecției infrastructurilor critice, machine learning, investigațiilor criminalistice și IoT.

În fiecare an conferința CERT-RO a adus împreună experți în securitate cibernetică, oficiali guvernamentali și factori de decizie politică, precum și reprezentanți ai companiilor private din diferite domenii și industrii, ONG-uri și reprezentanți ai mediului academic. Pentru mai multe detalii puteți vizita cert.ro/certcon8.