Guvernare/Licitatii — October 23, 2018 at 4:57 pm

Peste 5,1 milioane de numere portate in 10 ani

by

portabilitateDin data de 21 octombrie 2008, cand a fost lansat acest serviciu, si pana la jumatatea lunii octombrie 2018 au fost portate in total 5.131.415 de numere, dintre care 4.391.304 sunt numere de telefonie mobila si 740.111 sunt numere de telefonie fixa. De la inceputul anului 2018 si pana la jumatatea lunii octombrie au fost portate 682.507 numere de telefon, din care 644.761 sunt numere de telefonie mobila si 37.746 sunt numere de telefonie fixa.

Topul furnizorilor care au primit numere de telefon în rețeaua lor – telefonie mobilă 

Dupa primii 10 ani de la lansarea acestui serviciu, RCS&RDS este furnizorul cu cele mai multe numere de telefonie mobila obtinute prin portare (1.583.038), fiind urmat de Orange cu 1.006.134 de numere, Vodafone cu 1.003.996, Telekom Romania Mobile Communications cu 604.484 si Telekom Romania Communications cu 192.787de numere de telefonie mobila portate.

In intervalul 1 ianuarie – 15 octombrie 2018, RCS&RDS a primit in retea prin portare 201.472 de numere de telefonie mobila, urmat de Orange cu 134.228 numere, Vodafone cu 120.875 de numere, Telekom Romania Communications cu 110.722 si Telekom Romania Mobile Communications cu 77.429 de numere portate.

De la lansarea portabilitatii si pana la mijlocul acestei luni au fost portate 740.111 de numere de telefonie fixa, marea majoritate a acestora fiind atrase de catre cinci furnizori: RCS&RDS care a primit prin portare in total 216.907 de numere, Vodafone – 168.191, UPC – 142.984, Orange – 139.533, respectiv Telekom Romania Communications cu 32.993 de numere de telefonie fixa primite din alte retele prin portare.

Si in anul 2018, RCS&RDS a primit cele mai multe numere – 17.458, fiind urmat de Telekom Romania Communications (6.135), Orange (5.720), UPC (3.300) si Vodafone (2.872).

Sesizari primite de la utilizatori

ANCOM a primit in anul 2018 un numar de 568 de sesizari de la utilizatori cu privire la desfasurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizand anumite disfunctionalitati aparute in cadrul procesului, cum ar fi, spre exemplu, netransmiterea unor mesaje intre bazele de date ale furnizorilor, refuzul portarii si alocarea numerelor provizorii.

O mare parte dintre utilizatorii care s-au adresat ANCOM au solicitat anularea procesului de portare. ANCOM nu este insa in masura sa anuleze un proces de portare, demersurile in acest sens revenind exclusiv in responsabilitatea partilor implicate in acest proces. Un proces de portare poate fi anulat prin depunerea unei cereri de anulare a acestuia la furnizorul unde a fost solicitata portarea (furnizorul acceptor) si poate fi anulata numai de catre titularul contractului de furnizare a serviciului sau de reprezentantul legal al acestuia. Cererea de anulare poate fi depusa cel mai tarziu cu 24 ore inainte de ora initiala stabilita pentru realizarea portarii. Dupa depunerea cererii de anulare a portarii de catre utilizator, in conditiile legii, furnizorul acceptor introduce aceasta cerere in baza de date centralizata, iar furnizorul donor confirma anularea procesului de portare.