Evenimente — November 16, 2018 at 8:01 am

S&T Romania susține extinderea capitalului românesc

by

IMG_6776-PanoPe 14 noiembrie 2018, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București a avut loc lansarea Centrului de Excelență în Comerț Exterior.

Centrul de Excelență în Comerț Exterior, având ca fondatori Academia de Studii Economice din București, Academia Româna și Institutul Național de Statistică, are menirea de a deveni un hub național și internațional de proiecte și acțiuni dedicate exportatorilor și antreprenorilor români în demersul lor de îmbunătățire a prezenței pe piețele globale.

Evenimentul de lansare a Centrului în Comerț Exterior a avut parte de un real succes, bucurându-se de prezența a peste 200 de invitați, atât din mediul academic, de business, dar și din cadrul corpului diplomatic. În cadrul acestuia au fost prezentate cele mai importante și așteptate proiecte ale Centrului, dedicate în întregime capitalului și exportului românesc.

S&T Romania s-a alăturat acestei inițiative, devenind partener al Centrului de Excelență în Comerț Exterior. Ne manifestăm astfel credința că, mai ales în industria IT, extinderea firmelor cu capital românesc pe piețele externe, poate aduce o creștere substanțială a industriei în ansamblu și poate reduce considerabil marea migrție de specialiști în afara țării.

De la jumătatea anului 2018, S&T Romania este deținută din nou în proporție de 100% de Grupul austriac S&T. Tot de atunci, S&T Romania a trecut printr-un amplu proces de schimbare, în prezent fiind în formula optimă și completă pentru a-și atinge obiectivele și pentru a deveni nr. 1 pe  piața integratorilor IT din România.