Timpul este o resursă extrem de importantă pentru orice om și companie, iar unele activități birocratice consumă foarte mult din această resursă. Automatizarea unora dintre acestea devine din ce în ce mai mult o necesitate reală pentru firmele care doresc să se dezvolte.
Află care sunt principalele beneficii aduse de automatizarea trimiterii de notificări către clienți și furnizori:
Simplifică procesul și crește rapiditatea colectării banilor din piață
Notificările reduc semnificativ întârzierile la plata facturilor emise către clienții firmei pentru că se ocupă sistematic de acest subiect prin transmiterea automată a informațiilor respective către clienți.
Astfel, angajații nu mai sunt nevoiți să scrie e-mail-uri de informare sau să vorbească la telefon cu fiecare client în parte. Notificările pot fi trimise automat atât pentru facturile care ajung scadență, dar și pentru facturile restante.
Crește productivitatea angajaților, contribuie la reducerea costurilor
Modulul de Notificări automate dezvoltat de Transart contribuie la creșterea productivității angajaților deoarece reduce mult volumul de activități administrative repetitive. Timpul economisit poate fi dedicat realizării altor operațiuni cu valoarea adăugată mai mare.
În plus, în cazul în care clienții nu solicită facturile în format clasic, pe hârtie, se reduc/elimină și costurile legate de imprimarea și expedierea lor.
De asemenea, emiterea facturilor se realizează în format .pdf, acestea fiind apoi preluate de Modulul Notificări și trimise automat prin e-mail către destinatar.
Alt avantaj este că e-mail-urile transmise oferă o dovadă palpabilă a faptului că clientul a fost notificat.
Oferă transparență în relația cu clienții
Transparența ajută clienții firmei să știe exact care este situația lor în timp real. Sistemul ERP Transart are capacitatea de a realiza rapoarte personalizate despre orice client care pot fi și ele trimise automat cu ajutorul modulului de Notificări.
În același timp oferă siguranța că informațiile exacte și detaliate au fost trimise către persoana potrivită, la momentul potrivit, chiar și atunci când angajatul responsabil cu trimiterea lor este prins cu alte activități mai urgente sau lipsește(cum ar fi concediul medical).
Totodată, informările anuale obligatorii privind extrasul de cont, de confirmare sold către clienți și furnizori, pot fi și ele transmise ca notificări automatizate.
Informarea clienților că factura a fost încasată, în cazul în care clientul a efectuat plata prin transfer bancar, este o altă facilitate a modulului de Notificări din ERP Transart oferită în pachetul standard.
Posibilitate personalizări ale notificărilor în funcție de nevoi specifice
Modulul de notificări este adaptabil și se poate dezvolta în funcție de cerințe. De exemplu notificările automate pot fi trimise în mai multe limbi, dacă firma interacționează și cu parteneri din străinătate, se pot trimite rapoarte către manageri, către diferite departamente în funcție de necesități, informări despre stocuri, despre situația facturilor neîncasate, lichidări de stocuri care acționează ca și campanie promoțională.
În principiu orice informații din sistemul ERP Transart pot fi trimise automat unde trebuie cu ajutorul notificărilor.