Analiza — December 5, 2018 at 4:00 pm

În 2018, business-ul de software va depăşi 5,4 miliarde de euro

by

istock_000025661681medium-1024x837O analiză KeysFin apreciază că afacerile din industria de software românească, în care activează peste 17.000 de firme de profil, vor depăşi 5,4 miliarde de euro în 2018, în creştere cu 10,2% faţă de anul anterior.

Numărul companiilor din industria de software a crescut cu 5,4%. Cele mai mari afaceri le-au realizat, în 2017, firmele străine prezente în România, în principal Oracle România (221 milioane de euro; 4,5% din total), IBM România (195 milioane de euro; 3,9% din total) şi Ericsson România (159 de milioane de euro; 3,2% din total). Topul cifrei de afaceri este completat de Endava România (82,5 milioane de euro; 1,7% din total) şi Atos IT (73,3 milioane de euro şi 0,9% din total).

La nivel general, cele mai mari zece companii generau 21% din totalul cifrei de afaceri înregistrat în România, în sectorul software.

La nivel geografic, cele mai mari afaceri au fost realizate de firmele din Bucureşti (3 miliarde euro), Cluj (723 milioane euro), Iaşi (223 milioane de euro), Timiş (190 de milioane de euro) şi Braşov (152 de milioane de euro). Acestea au generat, împreună, peste 86% din cifra de afaceri totală în 2017.

În ceea ce priveşte situaţia la nivel european, datele oficiale relevă faptul că industria de software este estimată să crească într-un ritm mediu de 1,8% pe an, astfel încât va depăşi 280 de miliarde de euro, în 2020. SAP rămâne lider european, cu venituri de 23,5 miliarde de euro în 2017, urmată de Wolters Kluwer, Hexagon, Dassault Systemes, Indra, Gemalto, Sage, Asseco Poland SA.