Analiza — December 8, 2018 at 5:48 pm

IoT în telecom – optimism şi indecizie

by

Ericsson, furnizorul suedez de hardware pentru reţelele operatorilor telecom, a publicat recent un raport, Exploring IoT Strategies, în care se afirmă că, deşi întrevăd căi multiple de obţinere venituri din Internet of Things, mai bine de două treimi din furnizorii de servicii telecom nu dispun de o strategie IoT bine definită. Practic, conform raportului, operatorii se află în faza de testare a unor abordări multiple în cadrul goanei de găsire a modalităţilor de obţinere venituri din IoT.

Foto: iStock
Foto: iStock

Analiştii de la Ericsson au obţinut răspunsuri de la un număr de 20 de multinaţionale telecom pentru a descoperi cu ce probleme se confruntă acestea şi cum se poziţionează în cadrul lanţului de valoare IoT. Toţi participanţii la studiu au recunoscut potenţialul IoT, mai ales în relaţie cu tehnologii celulare IoT emergente, cum este cazul Narrowband IoT (NB-IoT) şi 80% dintre ei au declarat că doresc să genereze valoare dincolo de căile obişnuite legate de conectivitate.

Conform autorilor, raportul confirmă importanţa IoT pentru afacerile curente şi viitoare ale celor mai importanţi furnizori globali de servicii telecom, indiferent de locul unde operează în lume. Ca atare, socotind IoT ca un nou mod de afacere, furnizorii de servicii investesc în tehnologii noi şi caută să stabilească noi modele de afaceri pentru diseminarea de venituri şi folosirea mai intensă a canalelor indirecte de afaceri. De asemenea, ei se află la faza de creare a unor noi modele de livrare pentru servicii online şi servicii as-a-service, iar pentru asta încep să colaboreze intens cu partenerii şi chiar clienţii pentru generarea de inovaţie.

Raportul a descoperit că furnizorii de servicii telecom se plasează într-unul sau mai multe din patru roluri fundamentale ale unui ecosistem IoT: furnizori de reţea, care oferă infrastructura implicită pentru conectare servicii IoT, furnizori de conectivitate, care gestionează şi provizionează servicii IoT, activatori de servicii suplimentare, asta însemnând furnizori de platforme de servicii pentru dezvoltatori IoT, şi creatori de servicii, asta însemnând că devin ei înşişi furnizori de servicii IoT.

Cei mai mulţi dintre cei intervievaţi au socotit rolurile de furnizor de reţea şi cel de furnizor de conectivitate ca fiind, de fapt, cele mai esenţiale şi fiind cele care în cele din urmă vor genera majoritatea veniturilor din IoT, însă optica lor arată că se poate crea valoare suplimentară fie din furnizarea unor servicii diferenţiate în cadrul unor sub-roluri din spaţiul acestor patru roluri de bază, fie prin oferirea progresivă de soluţii IoT end-to-end către clienţi.

Studiul arată că furnizorii de servicii telecom ar putea adopta roluri multiple simultan, depinzând de la instanţă de lucru la instanţă de lucru, dar şi de alţi factori. Ca un element de culoare, studiul a descoperit că operatorii telecom tind să ruleze zona IoT din cadrul afacerilor lor ca pe nişte entităţi dedicate de tip start-up, prin măsurarea succesului după un anumit număr de indicatori cheie ai performanţei, cum ar fi numărul de dispozitive şi numărul de descărcări ale aplicaţiilor implicate. Acest rezultat este, de fapt, şi cel care arată nivelul de indecizie al furnizorilor de servicii telecom privind soliditatea zonei IoT pentru afacerile lor.

La fel de important, cei chestionaţi au declarat că sectoarele cele mai relevante pentru ei din punct de vedere IoT şi cele care le vor putea aduce venituri în viitor sunt managementul şi logistica flotelor de transport, maşinile conectate, oraşele inteligente şi automatizările industriale. Aplicaţiile de tip consumer au fost socotite cele mai puţin relevante din pricina “propunerilor incerte legate de valoare” şi a competiţiei intense din partea unor jucători mai puţin supuşi reglementărilor. Însă cei mai mulţi dintre respondenţi au socotit că progresele din zona 5G vor avea un impact semnificativ asupra IoT, chiar dacă puţini dintre ei au demonstrat că au la ora actuală o idee clară asupra instanţelor profitabile de utilizare IoT pe care 5G le-ar putea genera.