Allied Telesis insistă de ceva vreme asupra soluţiei sale de management inteligent al reţelei, şi nu fără motiv. AMF este un cadru managerial de lucru al reţelei incorporat în sistemele de operare ale produselor lansate de companie. În plus, este activat implicit în produsele AlliedWare Plus™. La acest moment, produsele competitoare au nevoie de servere externe perntru furnizarea de configuraţii şi software în reţele prin intermediul unor cereri de tip DHCP.
AMF înseamnă, de fapt, “Autonomous Management Framework™”, o expresie de la sine lămuritoare. Switch-urile şi router-ele sunt încărcate cu software inteligent, aproape ca în cazul unei inteligenţe artificiale, ceea ce permite reţelei să fie autonomă, mai exact să se auto-depaneze, să se actualizeze şi să reacţioneze la mediul din jurul ei în mod automat.
În mod tradiţional, firmele cheltuie mulţi bani la implementarea reţelelor. E vorba de cheltuieli OPEX cu sistemele în sine, dar şi de cheltuieli cu personalul adecvat gestionării unei reţele ethernet mari. În context, AMF vine şi rezolvă automat câteva din aceste probleme spinoase. Cu ajutorul AMF, reţeaua îşi face singură back-up zilnic, incluzând schimbările de firmware şi de configuraţie. În al doilea rând, reţeaua se auto-întreţine. În al treilea rând, reţeaua auto-provizionează switch-uri noi adăugate prin clonarea configuraţiilor existente. Nu în ultimul rând, reţeaua permite configurarea simultană de dispozitive multiple, ceea ce duce la economii de timp şi minimizare de erori.
Însă AMF înseamnă mult mai mult de atât. Este o soluţie eficientă din punct de vedere costuri, economiseşte banii clienţilor şi oferă utilizatorilor linişte. Evident, soluţia are nevoie de un soi de master manager pentru controlul operaţiunilor. Iar aici rezidă un alt punct forte al soluţiei.
În mod normal, în reţelele mai mici un switch sau un router poate funcţiona ca master AMF pentru a colecta configuraţii, specificaţii firmware şi fişiere de licenţe. În cazul reţelelor mari, unde există peste 20 de switch-uri, un master AMF ar trebui să rezide într-o aplicaţie de tip server. Ei bine, soluţia AMF de la Allied Telesis nu are nevoie decât de un PC care rulează Windows ca sistem de operare şi Oracle VirtualBox pentru a suporta reţele cu până la 300 de switch-uri.
Citiți și:
AMF şi gestionarea facilă a reţelei
Protejați-vă rețelele în fața vulnerabilităților cu soluția AMF