Producătorul de software financiar Allevo și compania de automatizare a proceselor financiar-contabile DocProcess și-au anunțat astăzi parteneriatul tehnologic. Cele două companii românești vor colabora pentru a asigura interoperabilitatea sistemelor proprii, dar și pentru a livra servicii unice pe piața europeană, dedicate băncilor și clienților corporate.
Allevo oferă servicii software care ajută instituțiile financiare, companiile și administrația publică să proceseze tranzacții financiare și să se conformeze reglementărilor și standardelor în vigoare. DocProcess furnizează servicii complete de automatizare a proceselor financiar-contabile, de achiziții și logistică, fiind unul dintre principalii promotori ai facturării electronice susținute de Inteligență Artificială, OCR și RPA.
Colaborarea dintre cele două companii asigură un set complet de servicii pentru bănci și corporații,
care sunt astfel scutite de operațiuni manuale și de timpul dedicat sincronizării și procesării. Soluția
automatizează fluxurile dintre ERP-uri și sistemele de core banking, precum și cele dedicate
procesării documentelor pe fluxurile de Purchase 2 Pay și Order 2 Cash. Totul, fără utilizarea
documentelor pe suport hârtie și cu reconcilierea contabilă a fluxului financiar.
“Scopul nostru, prin acest parteneriat, este să concepem un ecosistem digital în care furnizorii,
cumpărătorii și băncile, precum și fintech-urile tot mai numeroase, să poată colabora 100% digital
prin fluxuri armonizate și automatizate. Având în vedere cele 2 directive europene – PSD2 (Open
Banking) și EU 55/2014 privind obligativitatea facturării electronice pentru achizițiile publice, credem
că acum este momentul oportun să venim cu soluții integrate, pentru toți acești jucători”. – Liviu
Apolozan, CEO DocProcess.
“Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat cu DocProcess, o companie asemănătoare și în
același timp complementară din punct de vedere al expertizei și soluțiilor cu Allevo. Încă de la
începutul relației, ambele companii au explorat oportunități identificate la nivelul pieței financiare.
Echipele DocProcess și Allevo au conceput o serie de soluții software care pun la dispoziția
instituțiilor financiare un flux complet automatizat, bazat pe standardele și reglementările impuse”. –
Sorina Bera, CEO Allevo.
În plus, parteneriatul implică și dezvoltarea unor noi produse FinTech unice pe piața internațională,
dedicate băncilor și FinTech-urilor. Aceste produse vor ușura semnificativ efortul operațional depus
pentru activități de factoring și creditare și deschid oportunități de noi servicii către clienții băncilor,
bazate pe Inteligență Artificială și comunicare prin API-uri.