EDUCATIE / JOB — February 25, 2019 at 9:54 am

Codecool intră pe piața din România

by

Start-upul de educație IT, Codecool, care a lansat acum 3 ani un model disruptiv pentru formarea abilităților de programare și de soft skills, vine în această toamnă în România. În 12 luni cursurile de programare oferite de companie te pregătesc să devii junior full-stack developer-ul la care visează orice angajator, indiferent de studiile și activitatea profesională anterioare. Formula utilizată în Europa se dovedește a fi de succes, întrucât compania primește acum 3,5 milioane de euro în runda de finanțare Seria B, pe capital de risc – oferită de Lead Ventures și Portfolion – investiție realizată pentru a sprijini expansiunea Codecool.

Codecool_2Majoritatea specialiștilor pieței și a directorilor de companii admit că în fenomenul de recrutare și cel de menținere a personalului au nevoie de o abordare complet nouă în sensul formării competențelor digitale.

Codecool a recunoscut această nevoie în urmă cu 3 ani, când a lansat un model disruptiv de business pentru a-i ajuta pe cei interesați de un rol în IT să deprindă abilități digitale și pentru a le asigura un loc de muncă.

Codecool în România

Până acum, Codecool a instruit și a ajutat 400 de persoane fără experiență anterioară în sectorul digital să își găsească un job în domeniul IT, într-una dintre cele 100 de companii partenere. În acest moment, 500 de persoane studiază în 4 campusuri administrate de Codecool în Ungaria și Polonia. Numărul acestora va crește însă la 800 de studenți, pentru că rețeaua se va extinde pe piața din România. Compania va deschide un campus în București, cursurile fiind programate să înceapă în luna septembrie a acestui an.

Codecool plănuiește să deschidă 10 campusuri și să dezvolte o rețea de aproximativ 10,000 de persoane până la acea dată. Până acum, Codecool a incheiat parteneriate cu companii precum: Morgan Stanley, NNG, Vodafone, Siemens, Prezi, Capgemini, Unicredit Bank, Generali, Groupama în a oferi absolvenților săi joburi competitive.

Compania a revoluționat metodele tradiționale de training, care pe lângă formarea competențelor digitale, pune un accent puternic pe dezvoltarea abilităților de tip soft-skills cum sunt: soluționarea conflictelor, business-thinking și crearea unei culturi de feedback, toți factori cruciali în mediul actual de lucru.

De asemenea, participanții beneficiază de cei mai talentați și bine pregătiți mentori, cu expertiză dovedită și trec prin materie în ritm propriu, prin metoda de studiu denumită Mastery Based Learning. Codecool menține un dialog activ cu companiile, astfel că informația predată la curs este încontinuu reîmprospătată și adaptată nevoilor din piață. În timpul cursurilor, start-up-ul din Budapesta facilitează întâlniri între cursanți și companiile de top care își caută angajați, astfel că aceștia pot participa la interviuri și au garanția unui loc de muncă la finalul programului. În plus, cei interesați de o schimbare în carieră au la dispoziție metode diverse de achitare a cursurilor – plata în avans, plata în rate, plata amânată până la începerea noului job.

Codecool își plasează absolvenții în joburi din segmentul IT, compania având deja parteneri de business în 7 țări. Compania din Budapesta este primul start-up din educația IT care completează programul său de training cu garantarea unui loc de muncă cu 99% rată de succes. Compania se află în plină expansiune, cu un venit de 1,3 milioane de Euro în 2017, 3,2 milioane de Euro în 2018 și țintește la 5 milioane de Euro anul acesta.