COMUNICATE — March 27, 2019 at 2:32 pm

HTC VIVE aduce realitatea virtuală la un alt nivel în România

by

Eveniment_HTC VIVE_2HTC VIVE a lansat astăzi produsele VR VIVE, prezente în magazinele de profil din România cu ajutorul distribuitorului autorizat Network One Distribution. Lansarea aduce pe piața din România cel mai bun sistem premium VR, oferindu-le consumatorilor o experiență virtuală foarte complexă și apropiată de realitate. Prin inovațiile tehnologice pe care le propune, VIVE dezlănțuie imaginația umană.

Împreună cu HTC VIVE, în cadrul evenimentului au mai fost prezentate și cele două kit-uri – VIVE Pro Starter Kit și VIVE Pro Full Kit și câteva accesorii suplimentare pentru cele două kit-uri menționate anterior.

HTC VIVE

Sistemul HTC VIVE conține o cască VR cu două ecrane OLED de 9,14 cm (3,6 “), fiecare de 1080×1200 pixeli (total 2160×1200 pixeli) și dispune de o rată de refresh de 90 Hz, de un câmp vizual de 110 ° și de un microfon încorporat.

Sistemul include o bandă ajustabilă și poate fi folosit împreună cu o pereche de ochelari de vedere. Totodată, dispune de protecție pentru față pentru a crește confortul în timpul utilizării și include o cameră frontală (care permite utilizarea scenariilor de realitate augmentată sau posibilitatea de a vedea frânturi din lumea reală în timpul experienței VR).

Kitul include și două controlere cu conexiune fără fir și feedback cu vibrații, care pot fi utilizate cu o singură încărcare până la 6 ore și două stații pentru senzori. Acestea acoperă o panoramă de 360 de grade a spațiului utilizat și pot fi așezate pe orice suprafață sau instalate pe standuri standard (nu sunt incluse în pachet).

HTC VIVE se vinde pentru 2799 RON și este deja disponibil pe piața din România.

Kiturile VIVE Pro

Alături de VIVE, prezentarea de astăzi a inclus și cea mai recentă versiune VIVE Pro, o soluție completă pentru profesioniștii VR. Aceasta include setul cu cască VIVE Pro, două controlere wireless și două stații de bază SteamVR îmbunătățite, cu o capacitate mărită de acoperire a spațiului. VIVE Pro vine cu afișaje dual-OLED, pentru o rezoluție mai mare a imaginii de pana la 2880×1600 combinat,  aceasta reprezentând o creștere cu 78% față de sistemul original VIVE. Pe lângă aceste aspecte vizuale, VIVE Pro vine la pachet cu o pereche de căști integrate, de înaltă performanță, și cu un amplificator încorporat, care creează un sentiment sporit de prezență și sunet. Aceste îmbunătățiri grafice și audio permit utilizatorilor să experimenteze VR-ul la un nivel superior, făcându-i să trăiască cea mai realistă experiență virtuală de pe piață la ora actuală.

Există două kituri VIVE Pro disponibile pentru utilizatori. Pro Starter Kit se vinde la prețul de 5799 RON și este deja disponibil pe piața din România. Pro Full Kit va fi disponibil în magazine cu prețul de 6499 RON.

VIVE Wireless Adapter

În plus, cei prezenți la evenimentul de lansare au avut ocazia să testeze adaptorul VIVE Wireless (alimentat de Intel WiGig), care oferă o experiență de gaming Vive și Vive PRO wireless, cu o latență aproape nulă.

Instalarea adaptorului wireless VIVE începe prin instalarea unei plăci PCI-e într-un PC, urmată de atașarea unei antene senzor care difuzează înspre și dinspre noua cască wireless VIVE. Adaptorul are o rază de emisie de 6 metri, un câmp de vedere de 150 de grade de la senzor și rulează în banda fără interferențe de 60 GHz utilizând specificația Intel WiGig, care, combinată cu codec-ul DisplayLink XR, înseamnă o latență redusă și o performanță mai ridicată a vieții bateriei.

Adaptorul este alimentat de HTC QC 3.0 PowerBank, care poate fi folosit și pentru încărcarea unui smartphone.

Este disponibilă o varietate largă de accesorii pentru HTC VIVE. Pentru mai multe informații, vizitați www.vive.com.