Evenimente — March 27, 2019 at 3:05 pm

Valentin Stănescu, Dell: România are o șansă pe calea Transformării Digitale

by

DELLExplozia numărului de dispozitive interconectate, al volumului de date și tehnologiile momentului, precum Inteligența Artificială (AI) sau 5G modelează deja viitorul afacerilor la nivel mondial. Iar România, în calitate de piață emergentă, datorită competitivității forței sale de muncă, ar putea scurta drumul către Transformarea Digitală, în viziunea Dell Technologies.

Pe harta uneia dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, România a înregistrat progrese de la un an la altul, având pe anumite segmente creșteri de două cifre, mai mari decât media la nivelul grupului. Lider în România pe servere și storage, Dell Technologies sprijină companiile în tranziția către Transformarea Digitală.

“Vânzările Dell în România, pe segmentul de storage au crescut cu 39% în ultimul trimestru din 2018, față de aceeași perioadă a lui 2017, în timp ce pe servere am avut un avans de 42% pentru perioada analizată. Creșteri substanțiale am avut și pe partea de PC-uri pentru mediul de business, unde am urcat cu 18,2% în 2018, față de anul anterior. Sectorul B2B înregistrează cele mai mari venituri”, a declarat Valentin Stănescu, director general al Dell Technologies România.

Conform celei de-a doua ediții a studiului privind indicele de Transformare Digitală, piețele emergente, precum India sau Brazilia, se descurcă cel mai bine în adoptarea noilor tehnologii. La nivelul EMEA, liderii în transformare digitală s-au schimbat în ultimii doi ani, iar țări precum Germania, Olanda și Franța au fost depășite de Turcia, Africa de Sud și Portugalia. Piața locală are și ea toate atributele pentru a se înscrie pe această direcție, cu toate că aici evoluțiile se produc mai lent.

“Valul schimbărilor din tehnologie nu va încetini, el va fi din ce în ce mai accelerat și totodată beneficiile aduse vor fi foarte mari. Transformarea Digitală are un potențial major mai ales pentru o piață precum cea din România, cu performanțe în sectorul IT și care dispune de o forță de muncă creativă și competentă. Vedem cum orașe din România devin huburi pentru diferite industrii, Bucureștiul, Clujul, Iașiul și nu numai. Acesta este avantajul unei piețe emergente, pe care România are șansa de a-l fructifica din plin”, a mai precizat Valentin Stănescu.

Transformarea Digitală a devenit mai de grabă o necesitate decât o tendință a viitorului. Nu mai puțin de 90% din volumul de date la nivel mondial a fost creat în ultimii 2 ani, iar dacă, în prezent, 160 de milioane de dispozitive sunt interconectate prin Internetul Lucrurilor (IoT), până în 2025 numărul acestora va ajunge la 3 miliarde.

În următorii 3 ani, cele mai mari investiții sunt așteptate în: securitatea cibernetică, IoT, mediul multi-cloud, inteligența artificială, abordarea orientată spre puterea de calcul. Aceste tehnologii fac posibilă totodată dezvoltarea infrastructurilor și a rețelelor, care beneficiază de viteze și capacități din ce în ce mai mari. Unul dintre sectoarele lidere în adoptarea acestora este telecomul, acolo unde vorbim deja de 5G.

La nivelul Europei Centrale și de Est (CEE), potrivit celui mai recent raport McKinsey, investițiile în transformare, finanțarea europeană și cererea internă nu mai sunt suficiente pentru a menține un ritm sustenabil. CEE trebuie să se orienteze către alte căi prin care să-i dea un impuls propriei economii – iar transformarea digitală reprezintă o variantă viabilă. Cu o productivitate mai mare și o capacitate de a concura pe piețele globale și de a inova, aceste state au potențialul de a adăuga 200 miliarde euro la PIB-ul lor total până în 2025.