Cu o valoare de 700 milioane de euro în primul trimestru din 2019, piața românească a bunurilor de folosință îndelungată a marcat o scădere de aproape 2% față de primele trei luni ale anului trecut. Mai multe categorii au contribuit la această evoluție, dar cele mai importante scăderi au venit din telecom și IT, sectoare responsabile de 43%, respectiv, 14% din valoarea totală a pieței în T1 2019.
Sectorul telecom a scăzut cu 4.5%, până la 301 milioane de euro, iar electronicele, cu o importanță de 15% în valoarea totală, au intrat și ele în teritoriul negativ, cu un declin de aproape 1 procent, până la 106 milioane de euro.
Vânzările de electrocasnice mari (18% din valoarea pieței) au crescut cu peste 11%, până la 128 milioane de euro. Electrocasnicele mici (7% din valoarea totală) și-au majorat vânzările cu aproape 4%, până la 52 milioane de euro.
Sectorul IT a totalizat 101 milioane de euro în acest prim trimestru, cu aproape 10% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.
Echipamentele de birou și aparatele foto, fiecare reprezentând aproape 1% din piața totală, au marcat evoluții negative de -4.5% (până la 8 milioane de euro), respectiv, mai mult de -11% (până la 4 milioane de euro).