Mobilitate — May 19, 2019 at 5:31 am

Fujitsu lansează cel mai uşor echipament convertibil de business din clasa lui

by

RS63610_LIFEBOOK_U939X_red_right_windows_screen (1)Fujitsu a lansat cel mai uşor PC convertibil de business din lume, LIFEBOOK U939X cu locaş de încărcare prin inducţie integrat. Un notebook rapid, agil şi zvelt, U939X se şi pliază, convertindu-se într-o puternică tabletă bazată pe Windows. Cântărind doar 1015 grame, acest nou model versatil de LIFEBOOK permite utilizatorilor să înlocuiască notebook-ul convenţional şi tableta cu un singur dispozitiv.

Având 13.3-inci, modelul LIFEBOOK U939X, protejat de o carcasă robustă din magneziu, dispune de un ecran touchscreen anti-glare de înaltă densitate cu pen şi tastatură de dimensiuni complete. Conectivitatea este asigurată prin porturile HDMI şi Ethernet, precum şi prin opţiunea 4G/LTE, asta însemnând că nu mai e nevoie de adaptoare pentru conectare la diverse reţele de organizaţii.

Dotat cu cel mai nou procesor Intel Core vPro pentru performanţe de top, LIFEBOOK U939X include un pen cu tehnologie Wacom AES. În mod tabletă, acesta face uşoară adnotarea documentelor, precum şi activarea semnăturilor digitale direct pe dispozitiv.

Linia de produse e completată de LIFEBOOK U729X la un preţ competitiv

Fratele mai mic al lui U939X, la un preţ competitiv, este FUJITSU Tablet LIFEBOOK U729X. Este un succesor actualizat, de generaţie următoare, al popularei serii de produse de înaltă portabilitate Lifebook P series. U729X vine cu un ecran de 12.5-inci full HD care se pliază în mod tabletă, cu un pen  Wacom şi locaţie de încărcare prin inducţie.

A doua generaţie a notebook-ului ultrauşor de business LIFEBOOK U939 de la Fujitsu

În plus, Fujitsu a actualizat modelul super-uşor LIFEBOOK U939 ultra-mobile cu noi caracteristici, fără a-i creşte greutatea – care rămâne la circa 920 de grame. Acest model de a doua generaţie câştigă o cameră în infraroşu – care permite utilizarea securizată Window Hello pentru conectare în orice condiţii, un ecran tactil anti-glare şi o tastatură luminată din spate, precum şi actualizări de performanţe şi grafică.

LIFEBOOK U939X şi LIFEBOOK U939, precum şi U729X includ tehnologia de autentificare biometrică PalmSecure de la Fujitsu şi cele mai noi procesoare de generaţie opt Intel Core vPro. De asemenea, pentru U939X şi U939 apare noutatea introducerii tehnologiei Intel Thunderbolt 3, care permite conectarea de ecrane sau dispozitive multiple prin intermediul unui singur port compact USB Type-C.

Ruediger Landto, Head of Client Computing Devices la Fujitsu EMEIA, spune: “Notebook-urile care se pliază devin tot mai populare în rândul utilizatorilor de business din două motive. În primul rând, ele sunt notebook-uri cu caracteristici complete, dispunând de comoditatea suplimentară de aplatizare a ecranului în mod tabletă, suportând scriere de mână pe ecran precum şi lucărri de creaţie cum ar fi adăugarea de note unei imagini sau de semnătură digitală unui document electronic, pe teren. Vedem, de asemenea, că tot mai mulţi utilizatori aleg PC-uri convertibile pentru călătorii – pe un loc în avion este adesea greu să găseşti o poziţie confortabilă de lucru cu un notebook în format clasic.”

“De la lansarea de anul trecut, modelul super-uşor LIFEBOOK U938 s-a dovedit foarte popular printre managerii ocupaţi – deoarece oferă beneficiul mult dorit de a fi un dispozitiv care se duce uşor şi care nu face compromisuri în termeni de performanţe sau experienţă de utilizare,” continuă Landto.

Fujitsu introduce actualizări de performanţă în toată gama Lifebook

Per ansamblu, Fujitsu a actualizat întreaga gamă de produse LIFEBOOK U-series. Modelele avansate din clasa LIFEBOOK U7x9 – disponibile cu ecrane de 12.5, 14 şi 15.6 inci – câştigă Intel Thunderbolt 3 pentru USB Type-C, şi o ieşire HDMI. De asemenea, Fujitsu a împrospătat modele suplimentare din gama sa mobilă cu cele mai noi procesoare de generaţie opt Intel Core vPro, inclusiv LIFEBOOK T939, tableta STYLISTIC Q739 şi seria LIFEBOOK E5.

Preţuri şi disponibilitate
LIFEBOOK U939X şi LIFEBOOK U939 vin în două culori: Fujitsu red şi business black. Întreaga gamă Fujitsu LIFEBOOK notebooks şi tablete STYLISTIC este disponibilă de acum la scară globală – direct de la Fujitsu şi prin revânzători.