Internet/Telecom — June 24, 2019 at 7:21 am

Cablul hibrid, dezvoltat în România la fabrica Prysmian – soluția la provocările tehnologice globale ale viitorului

by

Prysmian ICIPrysmian Group susține necesitatea creării de sinergii între aceste două domenii, ca soluție pentru provocările tehnologice globale ale viitorului. Aceasta a fost principala concluzie a prezentărilor susținute de reprezentanții companiei, în cadrul conferinței “Convergența rețelelor: Europa în era noilor soluții de conectivitate”, care a avut loc recent la București.

Peste 30 de experți europeni şi internaţionali din zona telecom au participat la eveniment, organizat în parteneriat cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) și Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare în Informatică (ICI).

“Prysmian Group, cu cele 112 fabrici, 25 de centre de cercetare și dezvoltare și peste 30.000 de angajați în 52 de țări, crede într-o colaborare mai stransă în viitorul apropiat între zona de telecom și energie, deja puternic interdependente. România este foarte bine poziționată pentru a capitaliza pe această tendință globală, deoarece Slatina găzduiește cea mai mare fabrică de cabluri de fibră optică din Europa, respectiv din întreaga lume, în cadrul Prysmian Group”, a declarat Thomas Becker, Telecom Solutions Director CEE, Prysmian Group.

La rândul sau, Jan Schindler, Global Market Intelligence Manager în cadrul Prysmian Group, a împărtășit modelele europene în convergența rețelelor, cu studii de caz din Germania, și a arătat viabilitatea şi sustenabilitatea acestor proiecte din punct de vedere economic, cadrul de finanțare oferit de autoritățile locale și naționale, precum şi lecții valoroase pentru viitor.

Cristian Gheorghe, Telecom Solutions Sales Director Danubian, Prysmian Group, a subliniat că “după o investiție totală de peste 90 de milioane de euro și mai mult de 15.000 ore de training pentru cei aproape 1000 de angajați, cu o pregătire profesională de înaltă calificare, fabrica Prysmian Group de la Slatina a devenit un centru european de excelenţă şi inovare și un centru tehnologic de talie mondială. Cablul hibrid dezvoltat la Slatina este o consecință firească a înaltei performanțe a cercetătorilor români”. Cristian Gheorghe a prezentat oportunităţile de convergenţă a reţelelor în România, în contextul unei pieţe şi a unui cadru de reglementare specifice, precum si potenţialele provocări de ordin tehnic.

În încheierea evenimentului, Prof. dr. ing. Gabriel Neagu, Director Științific în cadrul ICI, și dr. Carmen-Elena Cîrnu, Vice-Președinte al Consiliului Știintific, Președinte al departamentului de Securitate Cibernetică și Infrastructură Critică, au prezentat provocările și riscurile inovațiilor disruptive, precum și exemple de proiecte de succes derulate de Institut în domeniul managementului dezastrelor, cu aplicaţii în zona aerospațială.

Citiți și:

Prysmian inaugurează noua fabrică de cabluri de fibră optică din Slatina

România în era noilor soluții de conectivitate