Evenimente — June 27, 2019 at 4:32 pm

Asseco SEE recunoscut ca Partenerul Microsoft al Anului 2019 în România

by

success team workAsseco SEE a anunțat cu mândrie faptul că a fost desemnat câștigător al Premiului Partenerul Microsoft al Anului 2019 la nivel național, în România. Compania a fost recunoscută în rețeaua globală de parteneri Microsoft de top, demonstrând excelență în inovare și în implementarea soluțiilor pentru clienți, bazate pe tehnologia Microsoft.

“Sunt extrem de mândru că Microsoft a ales Asseco SEE ca Partenerul Anului la nivel național. Aceasta este o recunoaștere imensă a efortului, încrederii și cooperării stabilite cu clienții noștri, de care a dat dovadă echipa noastră în ultimii ani și reprezintă un impuls excepțional pentru noi, de a oferi și mai multe soluții de calitate în viitorul apropiat,” a declarat Adam Wolszczak, CEO Asseco SEE România.

“Acest premiu este un rezumat excelent al celui mai bun parteneriat de înaltă clasă stabilit împreună cu Microsoft atât la nivel operațional cât și la nivel de conducere, care ne permite prezentarea de soluții inovatoare ce vin în sprijinul clienților noștri în procesul de transformare digitală,” a menționat Daniela Scarlat, Sales Lead – Asseco SEE România.

Au fost acordate premii pe diferite categorii, având câștigători selecționați dintr-un număr de 2.900 de participanți aflați în 115 țări din toată lumea. Asseco SEE a fost recunoscut pentru oferirea de soluții și servicii excepționale și pentru o implicare excelentă pe piața din România.

Premiul Partenerul Microsoft al Anului 2019 recunoaște valoarea partenerilor la nivel de țară care au demonstrat excelență în afaceri prin furnizarea de soluții bazate pe tehnologia Microsoft mai multor clienți în decursul anului anterior. Acest premiu recunoaște că Asseco SEE a reușit să se implice în mod eficient, prin intermediul departamentului său specializat, în afacerile clienților din România, prin aducerea inovației și un nivel crescut de satisfacere a cerințelor clienților.

,,Suntem performanți atunci când partenerii și clienții noștri au succes – iar talentul, dedicarea și inovația sunt elemente cheie în dezvoltarea Microsoft România. Pentru noi, efortul depus alături de partenerii de afaceri este principalul catalizator al procesului de transformare digitală în România. Acest premiu este o confirmare a valorii și know-how-ului pe care Asseco SEE îl aduce în relația cu Microsoft, relație ce fără îndoială își va urma traiectoria ascendentă în anii ce urmează”, a concluzionat Violeta Luca, General Manager, Microsoft România.