Axis Communications organizează zilele acestea cea de-a doua ediții a summitului “Femei în securitate”, ce are loc la Lund, în Suedia, în perioada 26-27 iunie.
Sustenabilitatea reprezintă, conform definiției, capabilitatea unei entități de a exista, constant, pe o perioadă de timp cât mai lungă, dar în societatea modernă, termenul este tot mai des folosit pentru a descrie o existență armonioasă, lipsită de efecte negative asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Se consideră, așadar, că existența lipsită de activități distructive este cea mai bună cale de urmat, permițând o dezvoltare continuă, pe termen lung și fără elemente perturbatoare. Axis Communications urmează fidel acest principiu, pe care îl aplică în fiecare decizie și activitate desfășurată. Pe lângă dezvoltarea unor produse fiabile, cu timp de operare îndelungat și fabricate parțial din materiale reciclate, compania are o abordare sustenabilă și din punct de vedere al modului în care face afaceri, dar și din punct de vedere al implicării sociale. Astfel, Axis promovează diversitatea, ca motor de creștere și inovație și se asigură întotdeauna că toate drepturile omului sunt respectate, eradicând elemente perturbatoare, precum corupția, discriminarea sau abuzurile.
Atât ca o consecință a acestor politici, dar și ca metodă de întărire a lor, în calitate de susținător al egalității de șanse, Axis Communications organizează pentru a doua oară summitul “Femei în securitate”. După succesul ediției de anul trecut din Statele Unite, evenimentul de anul acesta se va desfășura în zilele de 26 și 27 iunie, la sediul central al companiei din Lund, Suedia. Obiectivul său este acela de a promova diversitatea și de a aduce în rândul oamenilor o conștientizare a importanței
acesteia pentru crearea de inovație și pentru dezvoltarea unui mediu de afaceri sustenabil.
“Este o ocazie minunată pentru a recunoaște contribuția imensă adusă de colegele care mă inspiră din zona EMEA, de a îmbunătăți nivelul de conștientizare a evoluției diversității de gen în industria de securitate”, a spus Anna Forsberg, Regional Director pentru Europa de Est. “Este, în același timp, momentul potrivit pentru a ne inspira să identificăm și să urmăm propriile căi de dezvoltare individuală și, eventual, să ne asumăm roluri de conducere în această industrie”, a adăugat Verena Rathjen, VP la Axis EMEA.
Summitul nu reprezintă singura inițiativă implementată de Axis pentru diversificarea industriei. În America de Nord, compania colaborează cu licee și universități pentru a genera interes pentru cariere în industria de securitate, fiind o cale pentru a inspira tinerele femei. De asemenea, în parteneriat cu SIA (Security Industry Association), este derulat și un program de leadership pentru femei.
“La Axis, ne mândrim că suntem o companie progresivă, care privește întotdeauna în viitor, astfel că îmbrățișăm întotdeauna diversitatea și incluziunea. Unul dintre obiectivele Axis în materie de responsabilitate socială este acela de a obține o distribuție echilibrată de gen, la nivelul tuturor echipelor noastre și pentru toate funcțiile din cadrul companiei. Evenimentele noastre “Femei în securitate” reflectă importanța pe care o are acest obiectiv pentru Axis”, a spus Malin Svensson, CPO la Axis.
Odată cu anunțarea celei de-a doua ediții a summitului “Femei în securitate”, Axis Communications comunică și extinderea echipei din România prin anunțul de recrutare pentru postul de Inside Sales Account Manager CE în București pentru care asigură egalitatea de șanse.
Pentru mai multe detalii despre cerințele acestui post, dar și despre beneficiile pe care le oferă, puteți accesa pagina dedicată: https://axis.easycruit.com/intranet/intranet/vacancy/2325077/78379?iso=gb