Un raport al Inrix (agentie americană de analiză a traficului) arată că în mediul urban, un şofer pierde 17 ore pe an căutând un loc de parcare. Aceste ore generează totodată o poluare suplimentară semnificativă şi un consum inutil de carburant.
România nu face excepție, mai ales că în ultimii ani, în ariile urbane, densitatea mașinilor a depăşit dublul mediei naţională de 303 vehicule la mia de locuitori. Practic, în orice oraş, autorităţile locale sunt puse în faţa unor provocări majore, atât pentru asigurarea nivelului de confort dorit de cetățeni cât şi pentru gestionarea eficientă a spațiilor publice alocate parcărilor şi transformarea acestora în surse de venit.
Pe baza acestor premise, Industrial Software a dezvoltat SM@RT CITY P@RKING un sistem inteligent pentru managementul complet al parcărilor urbane. Soluția aduce o abordare nouă pe piaţa din România şi acoperă toate procesele specifice administrării parcărilor, de la inventarierea şi detectarea locurilor de parcare şi implementarea unor politici de preţ, până la automatizarea sistemelor de acces şi rezervări. Calitatea şi complexitatea soluției au fost remarcate rapid, iar în 2018 SM@RT CITY P@RKING a fost premiată la Smart City Industry Awards.
Ce inovaţii aduce SM@RT CITY P@RKING
Pentru SM@RT CITY P@RKING, Industrial Software a proiectat o arhitectură IT inovatoare, care exploatează tehnologiile de tip IoT şi formatul de date deschise. Prin conectarea la senzori, dispozitive şi servicii, și prin utilizarea unei tehnologii inovative de detecție a locurilor libere de parcare, bazate pe metode de computer vision, cu camere video staționare, platforma tehnologică și de conectivitate permite multiple extinderi şi integrări cu alte sisteme informatice, existente în cadrul organizației beneficiare, precum și crearea de noi sisteme de servicii electronice.
Utilizatorii SM@RT CITY P@RKING sunt entități care administrează parcările, autorități publice sau companii private. Soluția este scalabilă, putând fi adaptată pentru o parcare de mici dimensiuni (aferentă unui oraș mic sau unui hotel, spital, mall, aeroport etc.) sau pentru o zonă geografică extinsă. SM@RT CITY P@ RKING pune la dispoziția adminstratorilor parcărilor instrumente care să le susțină activitățile zilnice și să le permită analiza și eficientizarea acestora pentru optimizarea utilizării resurselor și maximizarea veniturilor. La rândul lor, proprietarii mijloacelor de transport beneficiază de informații și servicii referitoare la posibilitățile de utilizare a parcărilor din zonele de reședință, iar conducătorii auto aflați în trafic sunt îndrumați pentru găsirea rapidă a celui mai apropiat loc de parcare disponibil în zona de destinație.
Ce câștigă primăriile prin utilizarea SM@RT CITY P@RKING
Valoarea adăugată a soluției rezidă în complexitatea și multitudinea funcționalităților pe care le oferă utilizatorilor: identificarea unor variante noi de valorificare a parcărilor publice (rezidențiale și temporare);
amenajarea unui număr optim de locuri de parcare pentru fiecare zonă – optimizarea locurilor ocupate și a rotației mașinilor; implementarea unor politici de preț adecvate fiecărei zone sau fiecărui interval orar; asistarea șoferului pentru găsirea unui loc de parcare, într-un timp cât mai scurt; reducerea poluării și fluidizarea traficului.
Beneficiile imediate ale implementării unei astfel de soluții constau în: integrarea într-o singură aplicaţie a întregului sistem de monitorizare, gestiune şi control al unei parcări urbane; alinierea la standardele europene în domeniul mobilității urbane, prin implementarea unei strategii informatizate de management al parcărilor; eficientizarea traficului în zona parcărilor; diminuarea congestiei în aglomeraţiile urbane, prin reducerea substanţială a timpului necesar pentru găsirea unui loc de parcare; creşterea nivelului de confort al cetățenilor.
Pentru mai multe informaţii sau derularea unui demo, contactaţi-ne la: SmartCityParking@indsoft.ro