Logicom România anunţă numirea unei noi echipe de management formată din Oana Barbu ca General Manager şi Mircea Ciucur ca Deputy General Manager. Cei doi manageri au peste 20 de ani de experienţă în industria ITC locală, iar, pentru urmatorii ani, obiectivul lor este consolidarea poziţiei de piaţă ca distribuitor cu valoare adaugată şi accelerarea ritmului de creştere a Logicom în România.
În 2018, după achiziţia Gemini, Logicom România şi-a dublat cifra de afaceri ajungând la 170 milioane lei şi a crescut cu peste 60% numărul partenerilor de distribuţie. Noua echipă de management va continua procesul de dezvoltare prin extinderea portofoliului de produse şi soluţii, acordând în acelaşi timp o atentie deosebită suportului oferit comunităţii de parteneri.
“Logicom este un distribuitor cu renume, cu un portofoliu extrem de ofertant şi o creştere rapidă. Viziunea noastră de management este să consolidăm poziţia de Value Added Distributor a companiei şi să ne extindem portofoliul cu noi parteriate. Recent am semnat acordul cu HP pentru distributia HP Supplies şi astfel, începând din această lună, Logicom este singurul broadliner HP Inc din România. Nu ne oprim aici. Lucrăm şi la alte parteneriate pentru dezvoltarea sectorului Data Center, cu soluţii complementare vendorilor din portofoliu, care să aducă un plus de valoare resellerilor noştri şi clienţilor lor”, afirmă Oana Barbu, General Manager.
Totodată, Logicom România va continua să investească atât în dezvoltarea echipei locale, cât şi în optimizarea sistemului logistic pus la dispoziţia partenilor. Până la finalul lunii august, compania îşi va reloca şi extinde depozitul, pentru a mări capacitatea de stocare la peste 2.000 mp.
“Creşterea businessului şi extinderea portofoliului vor fi susţinute de mai multe îmbunatăţiri ale sistemului logistic. Dorim să facilităm accesul partenerilor la tehnologie, să optimizăm fluxurile de plasare a comenzilor şi timpii de livrare. Lucrăm la un nou portal B2B care să simplifice plasarea şi prelucrarea comenzilor, iar începând cu luna august, depozitul principal va fi relocat şi extins la peste 2000 mp”, declară Mircea Ciucur, Deputy General Manager.
În mod curent, Logicom România are 52 de angajaţi şi birouri în Bucureşti, Timişoara şi Iaşi şi este parte a grupului Logicom, cu sediul în Cipru.