Analiza — August 28, 2019 at 2:05 pm

SD-WAN pare încă o opţiune controversată

by

Conform celui de-al treilea raport anual, Global state of the WAN, publicat de Aryaka, o firmă de cercetare specializată pe pieţele de tip Wide Area Network (WAN), deşi implementările de tip Software-Defined Wide Area Networking (SD-WAN) au crescut ca număr, îngrijorările legate de diverse provocări induse de acest tip de reţele fac ca doar o cincime din companii la nivel mondial să ia în considerare la ora actuală SD-WAN ca opţiune valabilă de implementat.

sd-wan_infographic Aryaka a intervievat aproape 800 de directori IT din mari firme internaţionale pentru întocmirea acestui raport. Când vine vorba de implementarea unei soluţii SD-WAN, 35% din respondenţi au declarat că ar însemna cheltuieli suplimentare, 31% şi-au exprimat îngrijorări legate de lipsa abilităţilor umane necesare şi 25% au declarat că o astfel de implementare ar duce la creşterea complexităţii reţelei, în ciuda mesajelor transmise de vendori, conform cărora SD-WAN simplifică ceea ce înseamnă reţelistica într-o companie.

Alte bariere în calea adoptării SD-WAN menţionate de respondenţi au fost politica internă a companiei (21%), lipsa unor SLA-uri adecvate (18%), lipsa dorinţei factorilor de decizie IT (16%) şi îngrijorările legate de performanţele aplicaţiilor în locaţii aflate la distanţă (13%). Doar 19% din respondenţi au declarat că nu consideră că ar exista bariere în calea adoptării unei astfel de soluţii.

Cum peste 50% din respondenţi au identificat complexitatea şi criza de abilităţi umane drept motive principale de ezitare, Aryaka consideră că asta înseamnă o oportunitate pentru firmele cumpărătoare de a se alinia mai bine la modelul de consum de tip cloud asociat SD-WAN. Conform Aryaka, SD-WAN-ul gestionat de terţi reprezintă în mod clar o cale mai facilă de a uşura tranziţia către un univers de reţelistică definit prin software. Operarea unor astfel de reţele de către firme specializate ar putea micşora îngrijorările legate de securitate, migraţia spre cloud, automatizare, big data şi analytics.

Conform raportului, beneficiile unor soluţii globale SD-WAN gestionate de terţi specializaţi au urmări îndeaproape evoluţia priorităţilor generale ale IT-ului la ora actuală, identificate de către raport ca fiind legate de cloud şi conectivitatea SaaS, securitate avansată, optimizare WAN şi accelerare aplicaţii.