Esential — August 31, 2019 at 9:37 am

Era chip-urilor AI

by

Intel Chip-urile menite să ruleze fluxuri de inteligenţă artificială (AI) par să devină noua modă a produselor lansate de producătorii dedicaţi. Cu câteva zile în urmă, de pildă, gigantul Intel a anunţat lansarea primului astfel de chip, proiectat ca să fie folosit în centrele de date.

Botezat Springhill, dar cunoscut şi sub numele de Nirvana NNP-1, chip-ul este un procesor Ice Lake pe 10 nanometri, construit ca să gestioneze fluxuri intense AI fără a folosi prea multă energie. Cu ocazia lansării, Intel a afirmat că noul produs este rezultatul investiţiilor efectuate de Intel în firme start-up din Israel, printre care se numără Habana Labs şi NeuroBlade.

,,Pentru a se ajunge la situaţia viitoare de “AI pretutindeni”, va trebui să gestionăm eficient imense volume de date generate şi să ne asigurăm că organizaţiile sunt echipate corespunzător pentru a folosi eficient aceste date şi a le procesa acolo unde ele sunt colectate,” a declarat Naveen Rao, directorul general al diviziei de produse de inteligenţă artificială Intel cu ocazia lansării. ,,Aceste computere au nevoie de accelerare pentru aplicaţii AI complexe”.

Intel consideră că Springhill va complementa procesoarele Intel Xeon existente în cadrul organizaţiilor care au nevoie de soluţii AI. De asemenea, noul procesor ar trebui utilizat de marile companii care gestionează centre de date, sau de giganţi ai tehnologiei care dispun de propriile centre de date. Conform Intel, unul din aceşti giganţi, Facebook, a început deja să utilizeze noul procesor.