Veniturile companiilor care sunt cele mai deschise către noile tehnologii cresc la o rată de două ori mai mare în comparație cu cele mai conservatoare organizaţii din punct de vedere al inovaţiei, arată un nou studiu Accenture. Mai mult, acestea din urmă au pierdut, doar în 2018, 15% din veniturile anuale anterioare și riscă să piardă încă 46% din câștiguri până în 2023, dacă nu își schimbă abordarea tehnologică.
Noul studiu Accenture, intitulat „Full Value. Full Stop. How to scale innovation and achieve full value with Future Systems”, analizează indicatorii de performanță ai peste 8.300 organizaţii din 20 de industrii din 22 de țări, pentru perioada 2015 – 2023 (prognoză). Studiul clasifică companiile pe trei dimensiuni importante: adoptarea tehnologiei, profunzimea adoptării tehnologiei și pregătirea organizațională și culturală. Prin alocarea unui scor pentru fiecare dintre acești factori-cheie, studiul a identificat companiile „Lideri” (top 10%) și „Laggards” (ultimele 25% – cei care adoptă foarte greu noile tehnologii).
Astfel, “Liderii” au o mentalitate și o abordare distincte în ceea ce privește adoptarea tehnologiei – la nivelul întregii companii – precum şi referitor la transformarea organizațională, deseori în contrast puternic cu “Laggards”. Concret, liderii:
• Adoptă tehnologii rapide și flexibile: 98% dintre “Lideri” adoptă tehnologii puternice, precum AI, față de doar 42% dintre “Laggards”. Liderii folosesc, de asemenea, soluții care permit date, infrastructură și aplicații decuplate. Spre exemplu, rata de adopție de către “Lideri” a unor tehnologii precum DevSecOps, microservicii și aplicații o depășește semnificativ pe cea a “Laggards” – 97% față de 30%.
• Integrează cloud computing: “Liderii” au un avans considerabil când vine vorba de adoptarea tehnologiilor cloud ca modalitate de a folosi eficient alte tehnologii, inclusiv AI și analytics. Un procent covârșitor de 95% dintre lideri consideră cloud-ul ca un catalizator al inovației, comparativ cu doar 30% din Laggards.
• Tratează datele ca un activ corporativ: 90% dintre “Lideri” iau măsuri pentru a asigura calitatea datelor decât să se bazeze pe date neverificate sau potenţial eronate. O consecinţă a acestui lucru este că 94% dintre “Lideri” au încredere că datele lor sunt suficient de fiabile pentru a produce schimbare în business, în comparație cu doar 64% din “Laggards”.
• Gestionează investițiile în tehnologie din companie: “Liderii” realizează o mai bună aliniere a afacerilor prin înlăturarea eficientă a barierelor dintre IT și alte departamente.
• Perfecționează talentul: “Liderii” folosesc învățarea experiențială la o rată de aproape trei ori mai mare decât “Laggards” – 73% față de 24%. Tehnologia AI și analizele avansate în domenii precum învățarea personalizată, anticiparea nevoilor în materie de competențe a angajaților și alinierea cerințelor în ceea ce privește abilitățile angajaților cu modulele de instruire sunt utilizate de 87% dintre “Lideri” și doar de 35% dintre “Laggards”.
„Executivii din ziua de azi investesc sume enorme în noile tehnologii, dar nu toate companiile realizează beneficiile inovației ca urmare a acestor investiții”, a declarat Bhaskar Ghosh, directorul executiv al grupului Accenture Technology Services. „Concurând în economia post-digitală de azi, bazată pe date, organizațiile trebuie să aibă o strategie calibrată cu atenție spre adoptarea tehnologiei și o viziune clară despre cum ar trebui să arate sistemele viitoare ale companiilor lor. Studiul nostru dezvăluie că cele mai importante companii din lume investesc în sisteme fără limite, adaptabile și radical umane, pentru a maximiza inovația, performanța și valoarea afacerilor.”
Fundamental, “Liderii” consideră că oamenii și mașinile se pot ajuta reciproc, iar companiile și ecosistemele lor pot forma alianțe. Acesta este unul dintre motivele pentru care au fost stimulați să construiască sisteme ale viitorului, adică:
• Fără limite: profită de limitele neclare – în cadrul suitei IT, între companii și între oameni și mașini – pentru a crea noi spații în care ideile și parteneriatele pot să se dezvolte.
• Adaptabile: învață, se îmbunătățesc și se ajustează singure, eliminând divergențele care împiedică dezvoltarea afacerii și permit oamenilor să ia decizii mai bune, exponențial mai rapid.
• Radical Umane: vorbesc, ascultă, văd și înțeleg la fel ca noi, aducând o simplitate elegantă în fiecare interacțiune om-mașină și creând avantajul de mâine.
„Full Value. Full Stop. How to scale innovation and achieve full value with Future Systems” continuă o cercetare lansată anul trecut, Accenture Future Systems, și este conceput pentru a ajuta companiile să înțeleagă și să elimine decalajul în materie de inovare – definit ca diferența dintre valoarea potențială și cea realizată din investiții în tehnologie. Studiul arată impactul puternic pe care adoptarea și investițiile în tehnologie îl au asupra performanțelor financiare ale unei companii și, în special, asupra mentalității şi comportamentului companiilor lideri. El oferă informații despre cum poate fi valorificată inovația pentru a maximiza rezultatele obținute din investițiile în tehnologie.
Future Systems este cel mai mare studiu IT în rândul companiilor realizat de Accenture până acum și include măsuri legate atât de tehnologii mature, cât și de cele emergente, precum inteligența artificială (AI), blockchain și Realitatea Extinsă (XR).