Vertiv a obţinut premiul pentru “Cea mai Eficientă Soluție Energetică” graţie conceptului Energy Savings as Service (ESaaS), în cadrul Celui de-al 10 – lea Workshop Global pentru Energie și Schimbări Climatice. Mai exact, Vertiv a câștigat acest premiu datorită proiectului realizat pentru clădirea Telefónica Concepción din Madrid, unde consumul de energie a scăzut cu până la 85% în unele dintre camerele tehnice, compania ajungând astfel să economisescă aproximativ un gigawatt de energie pe an.
În fiecare an, Workshop-ul reunește oameni din toate țările în care Telefónica își desfășoară activitatea, pentru a prezenta cele mai recente inițiative din domeniul energiei regenerabile și al eficienței energetice, dar și pentru a stabili noi reguli în vederea reducerii suplimentare a consumului de energie și al amprentei de carbon aparţinând gigantului din comunicații, la nivel global. Anul trecut, Vertiv a câștigat același premiu, de data aceasta ca o recunoaștere a sistemelor de management termic instalate într-unul dintre cele mai importante centre de date ale companiei Telefónica din Columbia, în apropiere de Bogotà, iar în anul 2017 a primit distincția “Cel Mai Bun Partener al Anului”.
“Vertiv oferă clienţilor din întreaga lume soluţii de top, ce îmbină performanţa cu eficienţa energetică, iar premiul primit din partea Telefónica reprezintă o recunoaştere a eforturilor noastre. Abordarea noastră rămâne aceeaşi atunci când dezvoltăm proiecte pentru clienţii din România şi avem încrederea că tehnologiile şi competenţele Vertiv vor face diferenţa pe termen lung, atât pentru companii, cât şi pentru mediul înconjurător”, a afirmat George Topalov, senior sales manager Vertiv România.
În februarie 2018, Vertiv și Telefónica au anunțat stabilirea unei alianțe globale pe termen lung pentru a stimula reducerea consumului de energie prin soluții de infrastructură personalizate. Ca urmare a acestui acord, Vertiv oferă servicii de ESaaS pentru locaţiile de bază și de acces ale companiei Telefónica din Europa și din America Latină, acoperind toate aspectele, de la evaluarea inițială a acestora, până la servicii complete de întreținere pentru următorii 10 ani.
“Ne-am atins deja obiectivele stabilite în privinţa consumului de energie și al schimbărilor climatice, așa că ne-am asumat idealuri și mai ambițioase de a utiliza mai multă energie regenerabilă, pentru a obține mai multă eficiență energetică, cu mai puține emisii de CO2,” a declarat Nilmar Seccomandi, Head of Network & System Infrastructure la Telefónica. “Pentru îndeplinirea noilor obiective este esențială industrializarea modelului ESaaS, o provocare pe care Vertiv a adoptat-o în urmă cu doi ani și care a dus la renovarea din punct de vedere tehnologic a clădirii Concepción, deținută de compania Telefónica, din Spania. Sperăm ca Vertiv să prezinte noi proiecte similare, pentru alte țări, în cadrul workshop-ului din anul 2020, ce va avea loc in Chile.”
“Această distincție oferită companiei Vertiv de către Telefónica, pentru al doilea an consecutiv, atestă angajamentul nostru pentru îmbunătățirea continuă a eficienței energetice și recunoaște, de asemenea, expertiza angajaților noștri și calitatea soluțiilor pe care le dezvoltăm. Datorită contribuției noastre, clienții reușesc să ofere soluții sustenabile în timp, îmbunătățindu-și impactul asupra mediului şi obținând, totodată, economii semnificative ale costurilor pentru operațiuni”, a declarant Fernando Garcia, Vicepreședinte și Director General Vertiv în America Latină.
Oscar Fenoll, Global Account Manager la Vertiv pentru Telefónica, a declarat: “De la proiect la proiect, între Telefónica și Vertiv se dezvoltă o și mai bună colaborare, în ceea ce privește domeniul eficienței energetice, care duce la economii de energie. Cele trei premii acordate de Telefónica în ultimii ani susțin drumul parcurs împreună, care acum se va accelera prin intermediul modelelor disruptive, cum este ESaaS. Pe lângă îmbunătățirea amprentei asupra mediului a companiei Telefónica, contribuim cu toții la atenuarea efectelor schimbărilor climatice.”
Mai multe informații despre ESaaS găsiți pe canalul de Youtube Vertiv și pe Vertiv.com.