După ce a fost marcată de o schimbare de guvern şi frământări politice, România este din nou marcată (ca într-un carusel perpetuu de evenimente neplăcute) de problema punctajului obţinut de elevi la testul internaţional PISA. Un punctaj dezastruos, care arată, conform experţilor, cât de nepregătiţi sunt tinerii, socotiţi de-a dreptul analfabeţi funcţional, pentru piaţa muncii şi pentru viaţă în general.
Şi cum suntem pe plaiuri mioritice, unde mereu trebuie să existe un vinovat care să fie arătat cu degetul dar care să nu păţească nimic, mulţimile de analişti şi comentatori s-au aruncat asupra sistemului educaţional, clamând, pentru a n-a oară, necesitatea schimbării lui radicale. La fel de evident, au fost arătaţi cu degetul profesorii, politicienii, administraţia şi tot felul de acari Păun, ca de atâtea ori când mizeria de sub preşul românesc este scoasă la iveală de câte cineva. Rezultatele testului PISA reflectă, de fapt, o întreagă societate. Oglinda PISA arată, cu duritatea obiectivităţii, situaţia reală a unei întregi ţări, marcate, în fapt, de analfabetism funcţional în proporţie de aproape 50%.
Exemple concrete? Sunt cu ghiotura, mai multe chiar decât şi-ar dori oricine. Să luăm, de pildă, piaţa muncii. O piaţă despre care presa de toate culorile ţipă permanent că este în mare pericol de a se prăbuşi din lipsă de personal calificat. În realitate, vorbim aici despre o piaţă profund tarată de complexul patronului român, evident cu excepţii care sunt atât de rare încât merită cu prisosinţă semnalate când se află despre ele. Un patron de multe ori la rândul lui analfabet funcţional, care consideră că oamenii cărora le plăteşte el salarii nu sunt nişte colegi care îl ajută să trăiască mai bine, ci doar nişte executanţi care nu au dreptul la idei şi iniţiative personale, ci trebuie doar să execute ceea ce li se spun. Iar la firmele cu capital străin situaţia este de multe ori şi mai dramatică.
Sună dur şi în ochii unora exagerat cele de mai sus? Se pot întreba atunci persoanele din jur care au depăşit 35-40 de ani ca vârstă, care au acumulat ceva experienţă în locuri de muncă anterioare, şi care s-au trezit pe drumuri din varii motive, cele mai multe dintre acestea nefiindu-le imputabile. Se va putea vedea atunci cum arată realitatea celor care caută de muncă de luni de zile, înscriindu-se în tot soiul de site-uri minunate de recrutare personal pentru a se trezi doar în fiecare dimineaţă cu gustul tot mai amar în gură al eşecului. Un eşec datorat faptului că acela care caută de muncă nu cunoaşte pe cineva, aflat pe o poziţie undeva, care să intervină în favoarea lui sau pur şi simplu nu mai are forţa fizică, la peste 40 de ani, de a fi carne de tun gata să execute ordinele cuiva, oricât de aberante ar fi acestea.
Oglinda PISA din aceste zile nu face altceva decât să arate, de la nivel internaţional, cât de vopsit este gardul grădinii zoologice mioritice, unde legea a ajuns de multă vreme să nu mai fie făcută de lei şi leoparzi, ci de hiene sau şacali. Desigur, merită cu prisosinţă menţionaţi aici cei de bună credinţă (pentru că există şi astfel de persoane, nu puţine) care luptă şi acum pentru schimbarea în bine a societăţii.
