Cu câteva zile în urmă, Kofax, unul din cei mai importanţi actori de pe piaţa aplicaţiilor software de automatizare inteligentă, a publicat un set de predicţii pentru 2020, în ideea de a oferi o imagine a modului în care acest proces de automatizare inteligentă va juca un rol important în transformarea organizaţiilor în următoarele 12 luni.
“Tehnologiile de automatizare inteligentă au ajuns deja disponibile pe piaţă pentru a ajuta organizaţiile să-şi transpună în realitate aspiraţiile legate de automatizarea proceselor de afaceri,” a declarat Dan Kuenzig, VicePreşedinte Strategie, Kofax’s Center of Excellence. “Speranţele de automatizare a operaţiunilor de afaceri de la un capăt la celălalt pot deveni realitate mai repede decât ne aşteptam, mai ales că multe organizaţii sunt pregătite să implementeze o platformă integrată de automatizare inteligentă.”
Printre predicţiile Kofax pentru 2020 se numără câteva extrem de interesante. Astfel, ceea ce se numeşte Robotic Process Automation (RPA) se va transforma în acest an, prin maturizare, în automatizare inteligentă. Motivul? Pe măsură ce vor culege roade din procese RPA în 2020, organizaţiile vor constata că au nevoie de tehnologii integrate complementare precum inteligenţa artificială, machine learning, orchestrarea de procese, recunoaşterea optică a caracterelor (OCR) şi advanced analytics.
Aşa cum avertizează analiştii, există deja beneficii mari pentru organizaţiile care pot implementa cu succes proiecte de inteligenţă artificială (IA) şi machine learning (ML), însă lipsa de talente în acest sector se acutizează pe zi ce trece. Ca atare, în acest an organizaţiile vor căuta mai degrabă să adopte platforme de automatizare care incorporează IA şi ML, cu ajutorul cărora se pot recunoaşte inteligent oameni, conţinut şi context, astfel reducându-se complexitatea şi povara asociată a lipsei de talente.
Liderii de afaceri prevăzători vor pune scopul în centrul iniţiativelor de automatizare inteligentă. Şi asta deoarece, pe măsură ce cresc temerile legate de automatizare, organizaţiile vor trebui să comunice mai bine scopul acestor iniţiative. Ca atare, anul curent va marca debutul campaniilor de conştientizare a beneficiilor induse de automatizare pentru angajaţi. E vorba de campanii care se vor desfăşura atât pe plan intern, pentru liniştirea angajaţilor, cât şi pe plan extern, pentru întărirea relaţiei dintre organizaţii şi clienţi
O altă previziune extrem de interesantă, oarecum reieşită şi cu ocazia Forumului de la Davos, este aceea că ameninţarea crizei economice va accelera adoptarea iniţiativelor de automatizare inteligentă, datorită promisiunilor de scădere a costurilor operaţionale şi de menţinere a competitivităţii pe o piaţă în recesiune. Asta va însemna şi adoptarea unor metode noi de management al forţei de muncă digitale, care reunesc diverse capabilităţi de gestionare, guvernare, măsurare, monitorizare, scalare şi orchestrare a muncii între forţa de muncă umană şi cea digitală.
Tocmai această orchestrare a muncii este previzionată a deveni o componentă cheie a platformelor de automatizare inteligentă pentru organizaţiile care doresc să construiască şi să gestioneze o forţă de muncă digitală care să genereze creştere de afaceri şi profituri. Asta va însemna şi deplasarea accentului către folosirea imensului potenţial reprezentat de datele nestructurate, încă slab fructificate până acum.
În fine, dar nu în ultimul rând, procesele robotice de automatizare vor începe să adopte “simţuri” umane. Roboţii de sine stătători sunt “ignoranţi” şi nu se adaptează la schimbări, însă atunci când incorporează IA devin mai inteligenţi şi pot gestiona sarcini mai complexe. Un exemplu în acest sens este deja oferit de chatboţii care pot fructifica IA pentru a identifica, extrage şi procesa date nestructurate precum materiale video, documente şi imagini.