F5 Networks și Veracomp au organizat la București, la Stejarii Country Club, în data de 26 februarie, cea de-a doua ediție a evenimentului de securitate al anului, F5 SOLUTIONS DAY.
F5 Solution Day este parte a unui circuit de evenimente dedicate clienților și utilizatorilor de soluții de securitate F5, organizate la nivel mondial. Această ediție a fost adresată factorilor de decizie și specialiștilor IT, care trebuie sa asigure siguranța și securitatea infrastructurilor IT multicloud.
Companiile se confruntă cu permanente provocări legate de utilizarea eficienta a aplicațiilor de business, în paralel cu necesitatea de a asigura acestor aplicații performanță și protecție superioare. Soluțiile cloud și cele de securitate sunt, în prezent complet integrate. Astfel, zilnic, managerii IT sunt provocați să răspundă la cu întrebări precum: cum îți aduci aplicațiile existente în cloud, care este strategia de migrare și care este implicarea echipelor DevOps în dezvoltarea de aplicații moderne.
“În prezent, există două inițiative importante F5 – tranziția cu succes de la hardware la software și o mai bună vizibilitate a companiei pe segmentul soluțiilor de securitate. În cadrul evenimentului nostru de la București ne-am concentrat pe aceste două obiective și am prezentat atât noutățile F5 la nivel de Application Security, Protecție SSL și DDOS, dar am atins și un alt subiect important, despre cum F5 susține inițiativele DevOpps ale clienților săi”, afirmă Jakub Sumpich, Regional Manager, F5 Networks.
În cadrul evenimentului, participanții au putut afla care sunt ultimele tendințe și evoluții pentru aplicațiile de securitate și multi-cloud, viziunea strategică F5 și NGINX, cele mai recente studii de caz și au făcut schimb de experiență tehnică și idei cu experții F5.
“Participarea la acest tip de evenimente, ce combină informațiile de natură profund tehnică cu abordarea «de business» a soluțiilor F5 Networks, reprezintă o oportunitate de învățare atât pentru experți, cât și pentru pozițiile de top management.
Spun asta prin prisma faptului că au fost prezentate, pe lângă soluțiile de securitate avansată (din zona protecției la nivel de aplicație-AWF, protecție hibridă DDoS, integrarea cu Shape Security), microservices, cloud și API gateway (portofoliul NGINX) și studii reale de caz bazate pe implementări complexe ale soluțiilor F5. Este al doilea an consecutiv când organizăm F5 Solutions Day la București și ne bucurăm să vedem un interes constant față de soluțiile și portofoliul de produse F5″, declară Sergiu Banyai, Business Development Manager, Veracomp.
Veracomp Europe este din 2012 distribuitor unic al soluțiilor F5 Networks în România. În prezent, la nivel național, există peste 330 de clienți care utilizează cu succes soluțiile F5 și o rețea de aproximativ 37 de parteneri specializați și integratori instruiți, cu diferite niveluri de certificare, capabili să ofere consultanță, implementare și suport tehnic.