DRUID a semnat un parteneriat tehnologic cu Namirial, unul dintre liderii globali în Managementul Tranzacţiilor Digitale. Prin acest parteneriat, angajaţii vor putea semna electronic documente prin intermediul chatboţilor Druid, indiferent dacă lucrează de la sediul companiei sau de acasă.
Prin integrarea cu Namirial, semnarea electronică a unui document digital se poate face direct prin intermediul chatbotului, în orice scenariu de semnare, cum ar fi: la punctul de vânzare, la punctul de acordare service tehnic, angajaţi aflaţi în mişcare, sau angajaţi care lucrează de acasă.
Chatbotul va aplica automat documentului digital tipul de semnătură electronică specific fluxului intern, rolului şi drepturilor angajatului (semnătură electronică simplă, semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată). Documentele digitale sunt ulterior arhivate electronic, purtând mărci temporale, respectând pe deplin atât legislaţia românească, cât şi legislaţia Europeană în vigoare.
Astfel, o companie îşi poate înarma angajaţii în doar câteva zile cu un instrument de decizie simplu, disponibil pe orice mobil, prin care pot fi digitalizate procese cheie din cadrul organizaţiei: înrolare clienţi, semnare contracte de muncă conform noilor reglementări ITM, încheiere contracte cu clienţi sau furnizori, aprobare fluxuri interne de tip cereri concedii, deconturi, declaraţii, pontaje – toate într-un mod conversaţional, direct prin intermediul chatboţilor. Conform noilor măsuri aprobate de către Guvernul României, odată semnate electronic, solicitările persoanelor fizice sau juridice vor putea fi trimise online şi către instituţiile publice. Documentele în format electronic care poartă semnătură electronică calificată vor fi asimilate înscrisurilor oficiale, aşa cum sunt acestea definite de lege.
Semnătura electronică va fi disponibilă tuturor chatboţilor DRUID. Cristina, chatbotul dedicat Resurselor Umane, a fost deja adaptată cu fluxuri de aprobare simplificate pentru manageri, rapoarte de evaluare activitate zilnică telemuncă, generare declaraţie angajator pentru facilitarea deplasărilor în starea de urgenţă. Toate documentele interne de tip cereri de concedii, pontaje, deconturi, adverinţe, contracte de muncă, vor putea fi semnate în format digital direct prin intermediul chatbotului Cristina. Chatbotul dedicat managerilor, Ana, permite semnarea contractelor cu clienţi şi furnizori, a bugetelor de investiţii, a bugetelor operaţionale, a contractelor de muncă – prin aplicarea semnăturii electronice calificate.