OPTEX, lider mondial în dezvoltarea de soluții de detecție, a lansat seria de senzori QX INFINITY, care asigură o acoperire pe distanțe de până la 12 metri, la un unghi de până la 120 de grade, fiind potriviți pentru montare la exterior – atât la înălțime, cât și în modul ”Pet alley (0,8-1,2m)”.
Ca urmare a avantajelor oferite, soluțiile de detecție a mișcării bazate pe tehnologie PIR (Passive Infrared Sensor) sunt unele dintre cele mai folosite în lume la ora actuală. Printre altele, acestea pot detecta în mod eficient mișcările atât la interior, cât și la exterior și au un consum redus de energie, în condițiile în care costurile sunt în general scăzute, iar dimensiunile reduse.
Cu o vastă experiență în dezvoltarea de soluții pentru detecția intruziunii și protecției perimetrelor, OPTEX deține un portofoliu bogat de echipamente bazate pe tehnologie PIR.
Modelele din seria WX Shield și cele de tip cortină din seria BX Shield se bucură deja de un succes considerabil în întreaga lume, demonstrându-și eficiența și fiabilitatea într-o multitudine de scenarii de utilizare. Acest lucru dovedește că tehnologia PIR este adaptată cerințelor și nevoilor actuale pentru că răspunde într-un mod adecvat provocărilor din domeniul protejării perimetrelor rezidențiale și obiectivelor comerciale. Plecând de la aceste premise, OPTEX continuă să dezvolte senzori PIR performanți, care adresează nevoile de securitate din toate domeniile de activitate.
Noile echipamente Optex din seria QX Infinity (QXI) folosesc un element quad, ceea ce înseamnă că numărul alarmelor false este redus semnificativ, datorită unei conectări a senzorilor din interior într-un circuit logic AND (ȘI). Prin urmare, se remarcă prin acuratețea deosebită a detecției, ceea ce le recomandă pentru implementarea în sisteme de securitate precise.
Totodată, se poate opta pentru montarea la înălțimi mari (2,2-2,7m) sau modul ”Pet alley”, în funcție de scenariul de utilizare sau de necesități. Astfel, o montare la înălțimi cuprinse între 2.2-2.7m permite o scanare volumetrică pe mai multe niveluri, ceea ce facilitează recunoașterea animalelor de mici dimensiuni, a căror raportare va fi evitată astfel. În eventualitatea în care se dorește însă recunoașterea animalelor de dimensiuni mai mari, se poate opta pentru o montare la o înălțime cuprinsă între 0.8-1.2m, situație în care acestea vor fi practic plasate în afara zonei de detecție. Mai mult decât atât, modelele Optex QX Infinity sunt dotate cu tehnologie SMDA (Super Multi Dimension Analysis), cu ajutorul căreia sunt analizate și recunoscute în mod automat condițiile de mediu și eventualele schimbări ale acestora, eliminându-se în acest fel detecția diferiților factori de zgomot, precum schimbările de vreme sau mișcările vegetației, care pot genera în mod normal nenumărate alarme false.
Și tot pentru a reduce incidența alarmelor false a fost implementată și tehnologia de ecranare dublă (Double Conductive Shielding), care permite razelor IR să treacă, blocând însă interferențele radio și radiațiile luminoase din spectrul vizibil.
„Noile soluții de detecție Optex din seria QX Infinity se bazează pe o lungă experiență în proiectarea, producerea și comercializarea de echipamente cu tehnologie PIR și vin în completarea unui portofoliu de produse care și-au dovedit performanțele și și-au pus amprenta asupra industriei de securitate”, a spus Dragoș Enea, Regional Sales Manager pentru România și Bulgaria la OPTEX. „Datorită designului, care permite montarea la diferite înălțimi, echipării variate și tehnologiei SMDA de analiză, seria QX Infinity oferă un maximum de flexibilitate și se adresează atât utilizatorilor din sectorul rezidențial, cât și celor din zona comercială, logistică, construcții și chiar domeniul industrial”.
Având în vedere diferitele condiții de instalare și infrastructura disponibilă, OPTEX a dezvoltat noile soluții de detecție QX Infinity în două variante. Astfel, QXI-ST reprezintă varianta standard, alimentată cu energie de la rețeaua electrică, iar QXI-R cea care funcționează pe bază de baterii. De asemenea, sunt disponibile și două modele cu tehnologie duală – QXI-DT și QXI-RDT (alimentare pe bază de baterie) – echipate, pe lângă detecția PIR și cu detecție pe bază de microunde, pentru un plus de eficiență și acuratețe. Toate cele 4 modele asigură 18 zone de detecție, pot detecta obiecte care se deplasează cu viteze cuprinse între 0.3-2m/s și au o sensibilitate de numai 20C la o viteză de deplasare de 0.6m/s. Ieșirea de alarmă poate fi configurată ca NC (Normally Closed) sau NO (Normally Open), iar protecția la apă și praf respectă standardul IP54.
Suplimentar, QXI-DT dispune și de funcție împotriva sabotajului prin tehnologia Anti-Blocking. Construcția modernă, cu o carcasă rezistentă la radiații UV, permite o montare rapidă și ușoară, iar accesoriile opționale CA-2C(W) și CA-1W(W) permit fixarea pe tavan sau pe pereți, în funcție de necesități. Noile soluții de detecție Optex din seria QX Infinity se pot comanda prin intermediul distribuitorilor locali.
Citiți și:
OPTEX WX Shield asigură protecție panoramică
Senzorii OPTEX, fără alarme false cauzate de animale
Cum protejezi eficient locuinţele şi sediile de firme