Computaris anunţă deschiderea înscrierilor pentru ediţia 2020 a “Academiei de programare”, un proiect de internship dedicat studenţilor şi programatorilor juniori care doresc să îşi dezvolte o carieră solidă în industria de tehnologie şi telecomunicaţii.
Anul acesta, Academia se va extinde semnificativ ca număr de participanţi, urmărind să selecteze şi să găzduiască simultan 50 de programatori juniori în 6 dintre centrele tehnice ale companiei.
Programul de internship este plătit pe întreaga sa durată cuprinsă între 6 şi 8 săptămâni, în funcţie de tehnologia aleasă dintre cele 4 disponibile în cadrul Academiei: Java, C/C++, QA automation şi Mediation.
O altă premieră absolută a Academiei o reprezintă faptul că această ediţie se desfăşoară 100% online. Având în vedere contextul global actual, Computaris şi-a adaptat procesele interne pentru a permite desfăşurarea tuturor activităţilor de la distanţă: munca de acasă pentru toţi angajaţii, procese de recrutare, selecţie şi onboarding 100% online, etc.
Unul dintre principalele avantaje ale programului de internship îl reprezintă oportunitatea acordată candidaţilor de a începe o carieră pe termen lung în cadrul companiei.
Sub deviza “TeckXpand Your Horizon”, Academia este planificată să înceapă pe data de 1 august, respectiv 15 august (pentru Academia de C/C++), iar procesul de înscriere este deschis pe pagina de web a Academiei.