Brother, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții pentru mediul de afaceri, a acordat ieri, pe 25 iunie 2020, 2 premii în valoare de 500 de euro fiecare pentru sprijinirea desfășurării de activități de protecția mediului și conservarea biodiversității, precum și pentru recunoașterea implicării absolvenților programelor de Master de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM) din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV). În cadrul festivității de premiere, derulate online, bursele au fost suplimentate datorită caracterului actual aplicabil și al originalității lucrărilor pe tema inundațiilor și al reducerii apelor uzate în cadrul stațiilor de epurare.
Având în vedere actualitatea subiectelor, precum și caracterul aplicat al lucrărilor, Brother a decis să acorde două premii. Absolventul programului de master de Geomatică pentru ingineria mediului, Ing. Theodor Paul Digă a fost premiat pentru prezentarea lucrării de disertație ”Trasarea hărților de hazard ale inundațiilor istorice în b.h. Siret, zona nămoloasă”. Iar absolventa programului de Ingineria și protecția mediului în spațiul rural a fost premiată pentru susținerea lucrării ”Diminuarea debitului de apă uzată de la Stația de Epurare Glina prin reducerea cantității de apă infiltrată în colectorul de canalizare A0 mal drept, Râul Dâmbovița”. Premiile au o valoare de 500 de euro fiecare, fiind acordate în echivalentul în lei, alături de diploma de recunoaștere a implicării câștigătorilor în activitățile de protecție a mediului. Evaluarea lucrărilor de disertație s-a făcut de către membrii comisiilor de examinare în cadrul sesiunii de susținere a lucrărilor pentru cele două programe de studiu, iar reprezentantul companiei Brother, Monica Otlăcan, Country Manager Brother România, a selectat câștigătorii, având ca principal criteriu aplicabilitatea lucrărilor susținute de absolvenți.
”Am fost impresionată de relevanța, gradul de implicare și originalitate al subiectelor alese, așa că am suplimentat bursele acordate pentru a acoperi ambele programe. Felicit proaspeții absolvenți pentru dedicarea pe care au arătat-o și le urez să continue să se implice în protecția mediului în România.
Considerăm importantă stimularea viitorilor specialiști în domeniul protecției mediului, iar Brother este o companie care pune pe primul plan calitatea mediului înconjurător. Practic, în fiecare etapă din ciclul de viață al unui produs avem în vedere impactul asupra mediului. Încurajăm astfel viitorii specialiști în protecția mediului, cei care sunt liderii viitoarelor generații, să urmărească aspectele practice ale protejării mediului, așa cum s-au dovedit lucrările premiate anul acesta”, a declarat Monica OTLĂCAN, Country Manager Brother Romania.
Scopul acordării de către Brother a premiilor este de a sprijini desfășurarea de activități de protecție a naturii și conservare a biodiversității și recunoașterea implicării absolvenților în activitățile de protecție a mediului.
Misiunea Brother este de a dezvolta soluții, echipamente și tehnologii eficiente care să permită organizațiilor să își îmbunătățească performanțele și operabilitatea, simultan cu reducerea costurilor. Reducerea impactului asupra mediului reprezintă una din temele cheie ale implicării sociale a companiei Brother, inclusiv în România. Angajamentul Brother de a susține specialiștii și activitățile de cercetare în domeniul protecției mediului derulate în cadrul universității se vor concretiza și prin alte acțiuni corelate din cadrul parteneriatului.
La nivel internațional, Brother colaborează cu diverse organizații și se implică în multiple acțiuni menite să reducă nivelul de poluare a mediului înconjurător. În România Brother a început o colaborare cu USAMVB în 2019 pe care o continuă susținut an de an. Această colaborare are scopul de conștientizare asupra riscurilor pe care le prezintă lipsa de atenție a oamenilor față de mediu, pentru a încuraja și susține rolul practic al viitorilor specialiști în protecția mediului înconjurător.