Esential — July 21, 2020 at 11:48 am

O tendinţă firească

by

Reţelele VPN pentru mediul Enterprise, vor ajunge să cedeze locul unor soluţii noi, precum Perimetrele Definite prin Software (SDP), însă o asemenea schimbare nu are şanse să se petreacă în foarte scurt timp. Aceasta este principala concluzie a unui recent raport publicat de firma de analiză NetMotion.

Business, Technology, Internet and network concept. VPN network security internet privacy encryption concept.Având la bază un număr de aproape 630 de interviuri cu profesionşti IT şi de securitate din lume, raportul susţine că peste 8 din zece firme (87% mai exact) utilizează o reţea VPN actualmente. Aproape două treimi din respondenţi (63%) intenţionează să continue să folosească VPN în următorii doi ani, însă mai puţin de jumătate (45%) au în vedere utilizarea acestei tehnologii pentru mai mult de trei ani de acum înainte.

Printre motivele pentru care SDP nu va cunoaşte o dezvoltare accelerată, raportul afirmă că se numără acela că firmele deţin încă prea multă tehnologie on-premises, ceea ce constituie o barieră în calea agilităţii. Mai exact, 98% din respondenţi au declarat că deţin cel puţin o aplicaţie esenţială on-premises, în vreme ce 75% deţin cel puţin patru astfel de aplicaţii.

Cu toate astea, conform raportului, numărul de vendori de soluţii SDP creşte semnificativ de rapid. Aşa cum arată NetMotion, cu doi ani în urmă piaţa de profil dispunea de un număr de doar zece furnizori la nivel global, însă acest număr a ajuns actualmente să depăşească pragul de 30, ceea ce reprezintă un indiciu al potenţialului extraordinar de creştere al acestei categorii.

Patru din cinci organizaţii intervievate pentru raport au declarat că în acest moment sunt mult mai dispuse să ia în considerare o trecere la o soluţie SDP, din pricina creşterii volumului de muncă la domiciliu generată de pandemia Covid 19. Mai mult, şapte din zece respondenţi au declarat că se gândesc serios să adopte o astfel de soluţie în termen de mai puţin de un an.

 

Citiți și:

Mai are nevoie cineva de VPN

Când accesul securizat de la distanţă devine o necesitate

Timpul pentru soluții originale