De câţiva ani, mobilitatea a devenit o caracteristică tot mai apreciată de utilizatorii sistemelor ERP. Accesarea soluţiei de pe laptop a adus multor angajaţi libertatea de mişcare dorită, păstrându-i totodată conectaţi la datele şi fluxurile de lucru din companie. O nouă etapă în mobilitate se conturează deja prin portarea soluţiilor ERP pe telefoanele mobile inteligente, ceea ce oferă, la modul propriu, acces la date oricând şi de oriunde.
Utilizatorii de SAP Business One au la dispoziţie aplicaţii mobile cu functionalităţi extinse atât pentru Android cât şi pentru iOS (Windows Mobile şi Blackberry au ieşit din cursă). Această mobilitate extinsă generează un plus de productivitate, îmbunătăţeşte modul de captare şi înregistrare a datelor şi creşte calitatea serviciilor oferite, ceea ce explică interesul tot mai mare arătat de beneficiari.
SAP Business One este o soluţie cu un nivel mare de complexitate şi are nevoie de o interfaţă bogată, care să susţină activitatea utilizatorilor. Prin urmare, portarea unei astfel de soluţii pe un dispozitiv mobil cu un ecran relativ redus şi interfaţă de tip touch generează unele provocări tehnice şi funcţionale. Inginerii SAP au dezvoltat însă o aplicaţie mobilă foarte performantă care susţine complet nevoile unui angajat aflat în afara biroului.
SAP Business One Mobile App pentru iOS şi Android
Aplicaţia mobilă SAP Business One pentru Android şi iOS permite vizualizarea datelor şi rapoartelor, procesarea fluxurilor de aprobare, monitorizarea vânzărilor, gestiunea datelor despre clienţi şi parteneri etc. Interfaţa este simplă şi intuitivă, ceea ce nu ridică probleme de adopţie şi utilizare.
Iată care sunt funcţionalităţile de bază:
• Activităţi. Utilizatorul logat în aplicaţia mobilă poate vizualiza, adăuga, edita, închide sau crea follow-up pentru orice tip de activitate. Complementar, managerii pot aloca sarcini persoanelor din subordine.
• Aprobări şi Alerte. Utilizatorii primesc alerte pentru evenimente specifice, de la cereri pentru acordarea unui discount atipic, ridicarea unei limite de credit sau preţuri speciale, până la utilizatori care au nevoie în timp real de permisiuni pentru derularea unor acţiuni. Responsabilii au acces la informaţii şi documente colaterale pentru susţinerea deciziei.
• Acces la informaţii despre clienţi şi parteneri. Aplicaţia mobilă oferă acces la date complete: adrese, date de contact, telefoane, date istorice (achiziţii, discount-uri primite, preţuri preferenţiale etc). Permite adăugarea de noi clienţi sau parteneri, crearea de activităţi în relaţie cu aceştia, precum şi sincronizarea cu Lista de contacte din telefonul utilizatorului.
• Inventar şi liste de preţuri. Permite monitorizarea nivelului stocurilor pe cele mai diverse categorii cu acces la informaţii detaliate despre produse: preţ achiziţie/preţ vânzare, cantităţi disponibile, specificaţii, documentaţie tehnică etc.
• Ofertare comercială. Angajaţii departamentelor de vânzări pot derula orice activitate specifică direct din aplicaţia mobilă, de la trimiterea unei oferte până la plasarea unei comenzi şi monitorizarea livrării acesteia. Pot inclusiv solicita aprobarea superiorilor pentru cotaţii personalizate sau discount-uri atipice. Aceste activităţi pot fi create, editate sau actualizate.
• Comenzi, livrări, facturi. Aceste repere pot fi uşor vizualizate, cu acces la detalii despre dată, cantităţi, valori, clienţi, termene de livrare, depăşiri.
• Gestionare lead-uri şi oportunităţi de vânzare. Aplicaţia permite căutarea, vizualizarea, editarea şi adăugarea de lead-uri şi oportunităţi în oricare dintre etapele ciclului de vânzare.
• Contracte şi apeluri de suport. Utilizatorii pot accesa şi edita contractele de service, independent sau corelate cu fişa clientului. De asemenea, pot prelua apeluri de suport, deschide tichete şi oferi soluţii.
• Analiză şi raportare. Aplicaţia mobilă permite acces la rapoarte de activitate create în SAP Business One sau SAP Crystal Reports precum şi la tablouri de bord şi grafice predefinite pe mai mulţi indicatori de performanţă (analize de vânzări, flux de numerar, cotaţii, vânzări etc). Aceste informaţii sunt uşor de accesat şi vizualizat, pot fi partajate cu alţi membri ai echipei sau trimise pe e-mail.
• Ataşare documente. Soluţia permite ataşarea oricărui tip de document pe diverse paliere operaţionale: contacte de business, activităţi, oportunităţi, produse, apeluri, solicitări de service etc.
Cum începeţi să lucraţi cu SAP Business One Mobile App
Utilizarea aplicaţiilor mobile pentru SAP Business One este simplă şi poate fi realizată intern de către administratorul soluţiei. După descărcarea versiunii dorite a aplicaţiei (din Apple Store, Google Play sau Amazon Appstore) este necesară activarea fiecărui utilizator mobil în SAP Business One. Utilizarea aplicaţiilor mobile pentru iOS şi Android este gratuită atât timp cât există o licenţă SAP Business One activă.
Activarea se face din meniul de Administrare/ SetUp al SAP Business One prin activarea unor opţiuni şi completarea unor câmpuri cu ID-ul dispozitivului mobil aferent. Soluţia permite inclusiv alocarea a două echipamente mobile (telefon şi tabletă, spre exemplu) pentru un singur utilizator.
Aplicaţiile mobile SAP Business One pentru iOS şi Android au versiuni diferite pentru utilizatorii de SQL şi SAP HANA. Versiunea pentru SAP HANA are mai multe funcţionalităţi, cu precădere la nivel de raportare, ceea ce implică însă şi unele configurări mai complexe. Dacă aveţi nevoie de ajutor în configurarea aplicaţiei mobile SAP Business One pentru IOS şi Android, contactaţi System Innovation România pentru suport.