INTERVIU — August 17, 2020 at 3:22 pm

Ciprian Pîrv, Payten România: Abilitatea companiilor de a face față schimbărilor este vitală

by

CP_1Pandemia a obligat multe afaceri mici să-și regândească strategii creative, instrumente și oportunități prin intermediul cărora continuă să-și servească clienții și chiar să-și întărească poziția în piață. Despre derularea business în perioada pandemiei și impactul COVID-19 la nivelul business-ului și a individului, am discutat cu Ciprian Pîrv, Country Leader Payten Romania.

Club IT&C: Cum a arătat agenda dvs. zilnică în perioada pandemiei?
Ciprian Pîrv: Pandemia a adus o schimbare importantă și neașteptată în organizarea muncii și a timpului. Dacă am fi făcut un exercițiu de imaginație înainte despre cum ar putea arăta viața noastră într-o astfel de situație, cred că puțini și-ar fi imaginat. Astfel că am fost nevoiți să învățăm din mers și să ne adaptăm. Ca orice schimbare, a durat până am creat noile rutine, însă după câteva luni, pot spune că lucrurile au intrat într-un nou normal. Am observat că am devenit mai eficienți și mai la obiect în comunicare, setăm mai ușor concluzii și acțiuni de follow up și în general ne îndeplinim obiectivele pe care le atingeam înainte, dar prin alte mijloace acum.
Evident, îmi lipsesc întâlnirile fizice și discuțiile relaxate din pauze. Constat că ne-am adaptat mai ușor la întreținerea relațiilor existente decât am știut s-o facem la construirea de relații noi.

Club IT&C: Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra afacerii pe care o  coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi eventualele efecte negative?
Ciprian Pîrv: Împreună cu echipa mea gestionăm rețelele de ATM-uri și POS-uri ale băncilor, instrumente care s-au dovedit vitale în această perioadă. Volumele au scăzut, însă pentru afacerile care au funcționat, utilizarea cardurilor a fost critică. Am văzut o încetinire în derularea de proiecte noi la începutul perioadei însă, pe măsură ce lucrurile din piață s-au așezat au fost reluate și proiectele. Am sesizat o schimbare pe piața muncii de natura apropierii relației dintre angajator și angajat, acolo unde afacerile nu au fost nevoite să se restrângă semnificativ. Scenariile pe care le-am facut și măsurile de continuitate luate în această perioadă, ne-au făcut să fim mai rezistenți și mai pregătiți pentru viitoare crize. Acum încercăm să privim lucrurile optimist.

Club IT&C: Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?
Ciprian Pîrv: Cred că înainte de pandemie, companiile au fost prea ancorate în paradigma prezenței angajaților la birou și exercitarea nevoii de control prin prezența fizică la birou. Experiența ultimelor luni ne-a arătat că se poate găsi un echilibru lucrativ și în beneficiul ambelor părți din  prezența parțială la birou a angajaților. Nu cred că în această situație extremele sunt optime, ci aș paria pe beneficiile modelului mixt. În ceea ce privește compania noastră vom explora și după pandemie acest mod de lucru.

PaytenClub IT&C: Cum v-ați adaptat priorităţile de  afaceri după această experienţă? Cum v-aţi propus să aplicaţi lecţiile învățate, în business şi poate şi în viaţa personală?
Ciprian Pîrv: Prioritățile noastre au rămas aceleași – clienții, angajații, mediul și acționarii noștri – chiar dacă mijloacele le adaptăm vremurilor și pietei. Agilitatea și adaptabilitatea cred că sunt esențiale în orice perioadă, nu doar acum, iar abilitatea unei companii sau echipe de a face față schimbărilor este vitală. Perioada acuală a venit să întărească această perspectivă. Noi suntem optimiști și vom continua și în viitor să găsim oportunitățile din piață. Ne vom lupta activ să devenim tot mai buni și mai relevanți în piața de plăți din regiune.

 

Citiți și:

Cum a schimbat Covid-19 industria plăților cu cardul și de ce comercianții trebuie să se adapteze rapid

Cum arată banca viitorului?