În urma parteneriatului dintre Up România și NETOPIA Payments, cel mai utilizat procesator de plăți electronice din România, posesorii de carduri Up Dejun își pot înrola gratuit cardurile în aplicația mobilPay Wallet. Cu ajutorul acestui portofel electronic, utilizatorii de carduri de beneficii vor putea face comenzi și plăți online la restaurantele care acceptă cardurile Up România și care vor fi marcate cu un icon specific în secțiunea mobilPay Delivery, din cadrul aplicației. Pentru ușurința utilizării, selecția de restaurante este geolocalizată în funcție de adresa de livrare.
mobilPay Delivery este o platformă de comenzi dedicată restaurantelor și magazinelor specializate din toată țara și integrată în aplicația mobilă mobilPay Wallet, singurul portofel digital din România cu care se pot face plăți în toate mediile. Prin intermediul mobilPay Delivery, restaurantele își pot lista produsele, pot gestiona comenzile primite, iar clienții pot face plata online direct în aplicație. Aplicația mobilPay Wallet poate fi descărcată gratuit din Google Play, App Store sau App Gallery, iar cardul Up Dejun poate fi înrolat ușor în contul de utilizator la secțiunea Metode de plată.
„Pandemia a impus noi comportamente sociale și de consum în rândul consumatorilor, de care trebuie să ținem cont, și față de care venim cu noi soluții. Utilizatorii Up România își doresc să comande și să achite online, iar parteneriatul cu NETOPIA Payments ne ajută să le oferim un acces tot mai mare la cumpărături online de mâncare caldă. În acest fel, angajații care primesc beneficiile Up România pot avea parte de o masă caldă în fiecare zi, prin comenzi rapide și plăți în siguranță. În același timp, invităm antreprenorii din domeniul HoReCa să ia în considerare digitalizarea plăților pentru a ajunge la noi consumatori și includerea cardurilor de beneficii în lista modalităților de plată”, a declarat Elena Pap, director general Up România și director regional Up Group.
„De acum, utilizatorii mobilPay Wallet care vor să comande mâncarea preferată direct din mobilPay Delivery au o nouă opțiune de plată, prin cardurile de masă Up Dejun, pe care le pot salva cu ușurință în contul de utilizator pentru comenzi viitoare și mai rapide. NETOPIA Payments continuă dezvoltarea de noi parteneriate în ceea ce privește opțiunile de plată dedicate platformei mobilPay Delivery, comunicând, în același timp, într-un mod cât mai atractiv oferta restaurantelor, pentru stimularea segmentului de delivery al acestora. Este foarte important ca proprietarii de restaurante să-și concentreze eforturile pe dezvoltarea acestui segment, care îi poate ajuta să-și completeze veniturile în această perioadă dificilă, alături de un partener de încredere”, a declarat Antonio Eram, CEO NETOPIA Payments.
Achizițiile de produse și servicii online cu ajutorul cardurilor Up România sunt printre nevoile cele mai mari identificate de beneficiarii Up România, aceștia dorindu-și cel mai mult să poată comanda și achita online produse de fashion, alimentare, IT&C, bricolaj, servicii turistice. În acest sens, Up România dezvoltă permanent parteneriate cu platforme de comenzi și plăți online, livrări de mâncare și servicii turistice.
Pentru Up România, experiența utilizatorilor săi este o prioritate, motiv pentru care în ultima jumătate de an preocuparea principală a fost punerea la dispoziția clienților și utilizatorilor a unui amplu pachet de soluții digitale. Printre acestea enumerăm:
Plata direct din aplicație, o nouă facilitate pentru utilizatorii de carduri de beneficii Up România
Utilizatorii de carduri Up România – Up Dejun, Up Cadou, Up Cultură și Up Vacanță – care folosesc sistemul de operare Android vor avea posibilitatea plăților direct cu telefonul mobil, atât timp cât acesta are opțiunile de NFC și autentificare prin amprentă sau recunoaștere facială. Această soluție proprie de plată este în fază finală de testare și va fi în curând disponibilă spre utilizare.
Plata prin Apple Pay
Utilizatorii Up România pot folosi portofelul electronic Apple Pay pentru toate plățile cu tichetele digitale Up România: Up Dejun, Up Cadou, Up Vacanță și Up Cultură. Astfel, beneficiarii de carduri Up România pot face plăți cu telefonul sau smartwatch-ul Apple fără a mai scoate din portofel cardul de beneficii. Plățile cu cardurile Up România prin Apple Pay presupun înrolarea acestora în aplicația Wallet Apple Pay. Plățile prin Apple Pay se pot face la orice POS care acceptă plăți contactless. Fiecare tranzacție Apple Pay este validată prin Touch ID sau Face ID, ceea ce conferă o siguranță suplimentară tuturor plăților prin Apple Pay. Dispozitivele compatibile cu Apple Pay sunt orice iPhone cu Face ID și Touch ID, tabletele iPad Pro, iPad Air, iPad, iPad Mini 3 și 4, iPad 2017, precum și toate versiunile de Apple Watch.
Plata prin PayByFace
Beneficiarii de carduri Up România au acces în premieră la cea mai inovatoare metodă de plată din Europa – PayByFace – cu ajutorul căreia pot face plăți în magazinele partenere prin simpla scanare a feței pe un iPad instalat la punctul de vânzare. Pentru aceasta, utilizatorii de carduri Up Dejun și Up Cadou își pot face un cont în aplicația PayByFace, disponibilă atât în AppStore, cât și în Google Play, înregistrarea constând în efectuarea unui selfie, înscrierea datelor cardurilor emise de Up România și setarea unui PIN la alegerea lor. Odată contul creat, cei care doresc efectuarea de plăți prin intermediul PayByFace în locațiile care permit această metodă de plată trebuie doar să solicite folosirea iPad-ului pentru scanarea feței și vor putea achita sume până în 30 de lei fără a folosi mâinile. Pentru sumele mai mari de 30 de lei, se va introduce un PIN pe ecranul iPad-ului pentru un plus de securitate a datelor. Factura va fi transmisă prin e-mail, așa cum se procedează și în cazul serviciilor de ride sharing.