Evenimente — September 11, 2020 at 3:02 pm

Eveniment Vertiv pe LinkedIn Live despre piața globală de colocare

by

Vertiv, furnizor global de infrastructură digitală critică şi soluții de continuitate, este gazda evenimentului Locație, locație, colocare: cine câștigă pe piața globală și de ce?,  ce va avea loc pe LinkedIn Live, în data de 15 septembrie 2020, de la ora locală 16:00. În cadrul sesiunii se vor discuta subiecte precum starea globală a pieței de colocare și care sunt forțele ce modelează acest sector.

VertivEvenimentul reunește experți din întreaga lume care vor împărtăși informații regionale despre presiunile cu care se confruntă piața de colocare, inclusiv despre reducerea costurilor, viteza de implementare și reglementările în vigoare. Participanții vor putea discuta, de asemenea, despre ultimele strategii care modelează viitorul colocării.

“Pentru că munca și învățarea de la distanță au dus la atingerea unor noi niveluri de conectivitate, cererea pentru colocare a crescut într-un ritm rapid. Sesiunea live reprezintă o oportunitate prin care participanții pot afla de la experții noștri, care sunt perspectivele liderilor din piață, la nivel global”, spune Peter Panfil, vicepreședinte Global Power la Vertiv și moderator al evenimentului.

La această discuție vor participa, în calitate de experți ai companiei Vertiv:

•    Peter Panfil, vicepreședinte la Global Power
Panfil conduce divizia de dezvoltare strategică a clienților la Vertiv Power. El lucrează cu cea mai recentă tehnologie de alimentare și control pentru a le oferi clienților nivelurile de disponibilitate, scalabilitate și eficiență de care afacerea lor are nevoie. Fiind un veteran al centrelor de date, cu treizeci de ani de experiență, a ocupat funcții executive, inclusiv ca VP Engineering și VP/GM AC Power.

•    Peter Lambrecht, vicepreședinte al departamentului de vânzări, key account pentru conturi din Europa, Orientul Mijlociu și Africa
Lambrecht s-a alăturat echipei Vertiv în 2002 ca IS/IT VP EMEA și a ocupat funcția de director general pentru Germania, Austria, Elveția și Italia, apoi a fost promovat ca vicepreședinte al departamentului de vânzări din EMEA în 2011. Peter și-a început cariera profesională în 1985, în Belgia, iar în 1992, a ajuns să lucreze la Duracell și Gillette, unde a deținut diferite funcții de conducere.

•    Pierre Havenga, director general pentru Orientul Mijlociu și Africa
Havenga și-a început cariera la Vertiv în 2011, deținând funcția de director general pentru regiunea Orientul Mijlociu și Africa de Nord. În 2015, a fost promovat pe toate regiunile din Africa. Pierre este în prezent responsabil pentru planificarea și execuția dezvoltării strategice pentru întreaga regiune, asigurând alinierea la viziunea globală a companiei.

•    Tony Gaunt, Panelist, director senior, Hyperscale & Colocation, Asia și India
Gaunt este responsabil pentru dezvoltarea afacerii Vertiv în Asia și India; încorporând suita completă de tehnologii de produse și oferta de servicii a companiei. Aceasta presupune stabilirea unor relații puternice de colaborare cu clienții; deținerea, menținerea și prezentarea celor mai bune practici din industrie; instruirea și îndrumarea managerilor de cont din întreaga regiune și dezvoltarea parteneriatelor strategice pentru a facilita o acoperire mai mare pe piață.

Pentru a participa la eveniment, vă rugăm să vă înregistrați aici.