Telefoanele inteligente moderne, indiferent de producător sau model, au devenit incredibil de performante. În articolul de față, ne concentrăm atenția asupra ecranelor LCD și AMOLED. Vom încerca să explicăm cât mai bine diferențele dintre cele două tehnologii. Practic, vorbim despre unul dintre cele mai importante elemente ale telefoanelor. Prin intermediul ecranului cu toții interacționăm și consumăm conținutul produs de miliarde de oameni din întreaga lume. Așa că să începem.
Ce înseamnă LCD și ce înseamnă AMOLED?
LCD înseamnă Liquid Crystal Display și chiar din nume aflăm că se referă la aranjarea unor cristale lichide, iluminate din spate. Tehnologia LCD a fost inventată încă din 1964 și a fost folosită inițial la produse portabile, precum ceasurile și calculatoarele de buzunar. În 1988, era lansat primul LCD color, care s-a transformat într-un adevărat succes. În ceea ce privește telefoanele inteligente, ecranele LCD vin în două versiuni: TFT (Thin Film Transistor) și IPS (In-Plane Switching), ultima dintre ele fiind cea folosită în prezent.
AMOLED înseamnă Active Matrix Organic Light-Emitting Diode. Sună complicat, dar de fapt nu este deloc așa. Am menționat deja versiunea TFT (Thin Film Transistor) de la LCD, iar OLED este pur și simplu un alt termen pentru a descrie această tehnologie, intrată pe piață în 2008. OLED-ul este un material organic care emite lumină atunci când este străbătut de curent. Spre deosebire de ecranele LCD, care sunt iluminate din spate, display-urile pe bază de OLED se aprind doar atunci când anumiți pixeli primesc energie.
Ca rezultat, ambele tipuri de ecran prezintă imaginea într-un mod ușor diferit. AMOLED-ul are nevoie de mai puțină energie pentru a se aprinde, dar dezvoltatorii de display-uri LCD au lucrat mult la acest capitol. În prezent, putem vorbi despre o eficiență mult mai mare, datorită tehnologiilor precum Adaptive-Sync.
Culori mai bune pe LCD sau pe AMOLED?
În privința culorilor, părerile sunt împărțite. Un singur lucru este cert: ecranele AMOLED oferă un negru mai intens decât cele LCD, iar asta se întâmplă pentru că pixelii care ar trebui să fie negri nu strălucesc. La ecranele LCD (în special, la cele ieftine), negrul poate avea o tentă de gri sau violet, pentru că lumina din spate pătrunde prin ei.
Display-urile AMOLED oferă, în general, culori mai strălucitoare, în timp ce pe LCD ar putea părea mai întunecate și pale. Acestea sunt doar aparențe, pentru că un ecran AMOLED calibrat greșit va oferi o imagine mult mai proastă. La o privire mai atentă, culorile de pe LCD sunt mult mai naturale și apropiate de ceea ce vedem în realitate.
LCD este mai sănătos pentru ochi
Display-ul LCD asigură o protecție mai bună a vederii, având o rată de refresh mai mare față de AMOLED. De asemenea, nu îți obosește ochii prin culori prea strălucitoare. La tehnologia AMOLED există un efect de tremurat la frecvențe joase care, cu toate că nu este perceptibil, în timp poate avea un impact negativ asupra ochilor.
Și totuși, persoanele care poartă ochelari cu lentile polarizate ar trebuie să fie atenți atunci când cumpără un telefon inteligent cu ecran LCD. Există cazuri foarte rare și care nu urmează un tipar anume în care imaginea poate deveni întunecoasă sau ilizibilă. Totul depinde de modelul de telefon și de matricea folosită. Singurul sfat, în cazul în care purtați ochelari cu lentile polarizate, este să testați dispozitivul înainte de a-l cumpăra.
În ceea ce privește unghiurile de citire, până nu demult se spunea că la ecranele AMOLED acesta este mai bun. În prezent, nu mai există diferențe majore. Într-adevăr, ecranele LCD mai ieftine au unghiuri de citire mai slabe, dar cele de calitate nu le sunt cu nimic inferioare celor AMOLED.
Rata de refresh și pixelii la LCD și AMOLED
În ziua de azi este la modă ca display-urile să aibă o rată de refresh cât mai mare, care variază în funcție de ce facem cu telefonul (citit, jocuri, filme, etc.). La ecranele LCD, trecerea de la o rată de refresh la alta este mult mai fină și poate avea chiar și șapte niveluri. În schimb, ecranele AMOLED au doar două sau trei rate de refresh.
Pixelii sunt aranjați diferit la cele două tipuri de tehnologii. La ecranele LCD avem un chip RGB (cu trei sub-pixeli), în timp ce la AMOLED sunt folosite și alte sisteme, de obicei cu un sub-pixel adițional verde sau albastru. În trecut, la display-urile mari cu rezoluții slabe, se putea vorbi despre diferențe de claritate și calitate ale imaginii. În prezent, ecranele au devenit mai mici, iar diferențele aprope că nu mai există.
LCD sau AMOLED, care este mai rezistent?
Pixelii se pot arde la tehnologiile pe bază de OLED, iar acest lucru se întâmplă atunci când o imagine strălucitoare este afișată pe display pentru un timp foarte îndelungat. Situația este foarte rar întâlnită la telefoanele inteligente, pentru că producătorii s-au asigurat că imaginile statice să își schimbe ușor poziția din când în când. În cazul ecranelor LCD, riscul ca pixelii să se ardă nu există. Din acest punct de vedere, LCD-ul este “fără moarte”.
Când vine vorba de costuri de înlocuire, LCD-ul câștigă clar, fiind mult mai ieftin, decât ecranul AMOLED.
Ce alegem? LCD sau AMOLED?
Nu există un răspuns corect la această întrebare. Pentru cumpărătorul obișnuit, tehnologia ecranului nici n-ar trebui să conteze prea tare. Fie că este LCD, fie că este AMOLED, diferențele dintre cele două tipuri de display sunt greu de sesizat.