EGV (earlygame.vc) anunță finalizarea unei runde de investiții în Meshine Tech (meshine.io), companie care pregătește o platformă de analiză a datelor colectate de la senzorii instalați pe mașinile agricole.
DLA Piper a asigurat asistența juridică pentru executarea și finalizarea tranzacției, realizând inclusiv setul de documente necesar întregului proces. Echipa DLA Piper i-a inclus pe Marian Dinu, Cristina Bucur și Ciprian Frandeș.
Compania este în stadiul de construire a prototipului, având ca obiectiv să finalizeze produsul (MVP) până la finalul trimestrului al doilea al anului viitor.
Investiția super-early-stage în Meshine este în perfectă concordanță cu „Viitorul agriculturii”, teza de investiţii a EGV dedicată domeniului agricol, unde viziunea fondului este notată foarte clar: “tehnologia are puterea de a eradica foametea la nivel global. Dat fiind potentialul agricol uriaș al României, căutăm activ să identificam tehnologii noi care să facă hrana mai accesibilă pentru toți prin reducerea pierderilor și a risipei, prin controlul dăunătorilor, prin scăderea costurilor cu resursa umană, prin mai buna gestionare a culturilor și șeptelului și prin creșterea productivității”.
Pe scurt, ideea fundamentală a tezei de investiții constă în a identifica și a investi în startup-uri care dezvoltă tehnologii complementare, cu sinergii puternice între ele. EGV are trei zone de interes major, în care dorește să facă plasamente de capital: startup-uri care dezvoltă algoritmi bazați pe date colectate de la sateliți, startup-uri care colectează date de la drone, roboți și senzori plasați în sol și startup-uri care analizează date colectate de senzorii amplasați pe mașinile agricole.
Investiția în Meshine ilustrează această teză și convingerea EGV că agricultura României este o carte câștigătoare pe termen lung, dacă este susținută de tehnologie.
Echipa Meshine este una extrem de tânără. Cu toate acestea, cei doi fondatori au experiență în tehnologie, dar și pedigree de antreprenori, dezvoltând și alte startup-uri anterior Meshine.
Tudor Stomff, CEO-ul Meshine declară: “Experiența noastră în domeniul blockchain, dovedită anterior prin Hive, ne va fi de mare ajutor la Meshine. Planul nostru este să punem la punct un sistem de colectare a datelor de la echipamentele agricole și să analizăm aceste date, astfel încât fermierii să aibă control asupra operațiunilor și o imagine coerentă, de ansamblu, a activităților din fermă. Toate aceste date sunt păstrate într-un ledger blockchain care va reprezenta o istorie detaliată a operațiunilor efectuate în fermă, garantând astfel originea produselor și respectarea normelor și a certificărilor. Pe termen lung, ne dorim să evoluăm într-o platformă de tip marketplace, unde să se integreze și alți furnizori de date din agricultură, Meshine devenind astfel panoul central de date al fermierului.”
“Investiția noastră în Meshine este un prim pas pe care îl facem în sectorul agriculturii. Urmează și alții, în viitorul apropiat. Totodată, invităm și alți antreprenori care lucrează la produse destinate fermierilor să ne scrie. Ne dorim să îi cunoaștem și să discutăm despre cum văd ei viitorul acestui domeniu de o importanță strategică pentru țara noastră”, a declarat Radu Stoicoviciu, partener EGV.
Early Game Ventures (EGV) este un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital) finanțat cu prioritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 şi cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Fondul European de Investiţii (FEI) este parte a Grupului Bǎncii Europene de Investiţii şi este principalul finanţator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garanţii şi microfinanţare. În România, FEI implementează instrumente financiare cofinanţate prin fonduri structurale şi de investiţii, precum JEREMIE 2007-2013, Iniţiativa pentru IMM, POR, POC, PNDR.
Programul Operațional Competitivitate 2014-2020 (POC) susține investițiile menite să răspundă nevoilor și provocărilor legate de nivelul redus al competitivității economice, în special în ceea ce privește (a) sprijinul insuficient pentru cercetare, dezvoltare și inovare și (b) infrastructura subdezvoltată privind Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor. POC beneficiază de o alocare de 1,33 miliarde euro din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.