Axis Communications, lider global în echipamente video de rețea, a lansat ExCam XPT Q6075, o cameră PTZ de performanță înaltă destinată utilizării în medii cu risc de explozii, precum domeniul industrial. Camera este echipată cu un chip de nouă generație, iar astfel oferă imagini superioare calitativ, securitate ridicată, o capacitate extinsă de analiză a imaginilor și o compresie video mult mai eficientă.
Tehnologia Lightfinder 2.0 îi conferă camerei o sensibilitate înaltă la lumină pentru furnizarea de imagini color, cât mai realiste, cu nivel de saturație ridicat, dar și o claritate superioară pentru obiectele aflate în mișcare. Camera include aplicația Autotracking 2 cu funcționalitate ”click and track” pentru urmărirea activă a obiectelor, precum și suport pentru overlay dinamic, util în orientarea operatorilor în câmpul vizual al echipamentului.
În plus, oferă funcționalități de securitate sporite precum firmware semnat și procedură de inițializare securizată, care garantează integritatea versiunii aplicației și instalarea doar a versiunilor autorizate. Totodată, modulul de platformă securizată TPM cu certificare FIPS 140-2 de nivelul 2 asigură stocarea în siguranță a tuturor certificatelor și cheilor criptografice.
Caracteristicile principale includ:
• HDTV 1080p la 50/60 fps, cu zoom optic de 40x;
• Tehnologie Axis Lightfinder 2.0;
• Autotracking 2 și ajutor de orientare;
• TPM, cu certificare FIPS 140-2 de nivelul 2;
• ATEX, IECEx, EAC și IA; Zone 1, 21.
Această cameră PTZ de tip dome este mult mai ușoară decât modelele anterioare, având o masă de doar 20 de kilograme. Modelul este certificat IP66/IP68 pentru protecție împotriva intemperiilor, prafului și apei. Camera este alimentată prin PoE pentru instalare rapidă. În plus, sursa de alimentare poate fi amplasată departe de cameră, ușurând montajul și mentenanța. Aflați mai multe informații despre Camera PTZ ExCam XPT Q6075 cu protecție anti-explozie.