EDUCATIE / JOB — November 23, 2020 at 2:49 pm

Învățare interactivă pe teme de implicare în comunitate, protecția mediului și gestionarea responsabilă a resurselor

by

vizual-resursele-viitorului-01Derulat în perioada octombrie 2020 – martie 2021, proiectul este susținut prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, lansat împreună cu Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR, finanțat de Lidl România și implementat la Buftea prin Fundația Comunitară București.

Un număr estimat de 200 de elevi de gimnaziu și liceu din Buftea își vor putea dezvolta un comportament responsabil față de mediul înconjurător și consumul de resurse, precum și spiritul de inițiativă și comportamentul civic în comunitate, prin intermediul proiectului Resursele Viitorului.
Activitățile educaționale, de tip learning by doing, se vor desfășura în instituțiile de învățământ din Buftea, sub coordonarea profesorilor, pe baza kit-ului primit și cu sprijin din partea echipei Junior Achievement, pentru implementare, evaluare și feedback.

Proiectul are ca scop promovarea educației pentru economie circulară și pentru utilizarea responsabilă a resurselor, acasă, la școală și în comunitate. Materialele educaționale vor fi disponibile gratuit pentru clasele înscrise în proiect și includ resurse digitale interactive, cu ajutorul cărora se pot realiza și experimente pentru a monitoriza calitatea aerului și a analiza impactul activității umane asupra mediului.

Folosind tehnologia și o platformă online de învățare, elevii vor avea ocazia să își testeze și dezvolte atât capacitatea de a lua decizii responsabile de consum, cât și competențele digitale. O parte dintre aceștia vor putea să participe la Digital Innovation Camp, în cadrul căruia să gândească și să propună, într-un efort de echipă, soluții concrete și inovatoare pentru o problemă reală de consum și reintroducere în circuitul economic, în comunitatea Buftea.