Unul dintre cele mai importante studii anuale ale industriei, realizat de The Business Application Research Center (BARC), este disponibil!
Studiul subliniază la ce să ne așteptăm în 2021 atunci când vorbim de viitorul business intelligence și data analytics — așa cum consideră cei peste 2500 de respondenți (utilizatori, parteneri de date, companii etc.):
• Calitatea datelor și gestionarea lor la cel mai granular nivel — subiecte aflate în pozițiile de top de 4 ani la rând alături de descoperirea și vizualizarea datelor.
• Culturile centrate pe date și data literacy — subiecte noi, dar care au avansat rapid în preocupările companiilor internaționale.
• Guvernanța datelor și self-service BI — tendințe consecvente, de asemenea, în ultimii ani.
Totodată, printre trend-urile care se mută din teorie în practică și pe care specialiștii le susțin în anii următori, studiul amintește:
• Mutarea soluțiilor de BI în cloud și deschiderea tot mai mare a companiilor către acest gen de infrastructură.
• Nevoia de a crea infrastructura și cunoștințele necesare pentru adopția soluțiilor de machine learning la scală, în interiorul companiilor.
• Nevoia de a gestiona datele la nivel de companie, creând o cultură ”literată” din acest punct de vedere — datele ca bunuri centrale, nu doar un produs secundar al business-ului.
• Curățarea și formatarea datelor pentru a fi folosite în scopuri de business.
• Rezolvarea problemelor de securitate a datelor pentru ca ele să poată circule la nivel de companie, fără incidente.
Mai multe detalii despre studiul Data, BI & Analytics Trend Monitor 2021 puteți găsi pe site-ul www.relevance.ro, la secțiunea resurse.