ASUS Republic of Gamers (ROG) a anunțat ROG Flow X13, primul laptop de gaming 2-in-1, convertibil, și ROG XG Mobile, o placă grafică externă, ultraportabilă, ce completează performanțele de gaming ale modelului Flow X13 și conectivitatea sa.
Flow X13 oferă un hardware puternic într-un corp ultra-subțire, de 13 inchi, cu procesoare ce urcă în gamă până la AMD Ryzen 9 5980HS cu opt nuclee și grafica dedicată GeForce GTX 1650. O balama 360° maximizează interacțiunea tactilă, trecând rapid de la modul laptop la poziția pentru gaming, desen și prezentare. Alegerea dintre două opțiuni de ecran 16:10 oferă fie o rată de reîmprospătare de 120Hz, fie o rezoluție Ultra HD 4K cu detalii mai bogate. Subțire și ușor, Flow X13 are o grosime de numai 15,8 mm și o greutate de 1,3 kg.
Acesta funcționează la puterea maximă cu ajutorul unui adaptor USB tip C de 100 W, iar bateria sa oferă până la 10 ore de redare video. Flow X13 se remarcă prin integrarea perfectă cu o nouă clasă de plăci grafice externe (eGPU) care adaugă putere și flexibilitate într-o formă ultraportabilă. Inovatorul ROG XG Mobile reprezintă o fracțiune din dimensiunea plăcilor grafice externe oferite ca alternativă. Cu toate acestea, încorporează un accelerator grafic puternic, care urcă în gamă până la GeForce RTX 3080, conectat direct la procesor printr-o interfață PCIe 3.0 x8 personalizată, care este mai rapidă ca Thunderbolt 4. O conexiune USB 3.2 Gen 2, dedicată, oferă printr-un hub I/O conectivitate suplimentară, în timp ce un adaptor de 280W, integrat, alimentează atât XG Mobile, cât și Flow X13, eliminând necesitatea ca utilizatorii să poarte un adaptor suplimentar.
Împreună, Flow X13 și XG Mobile redefinesc ceea ce este posibil printr-un dispozitiv de 13 inchi, oferind utilizatorilor o portabilitate avansată, în timp ce furnizează performanțe în gaming de nivel desktop și conectivitate la cerere.