Synology, producător mondial specializat în dezvoltarea și comercializarea de echipamente performante pentru stocarea datelor cu conectare la rețea, intră de astăzi şi pe piața HDD-urilor prin lansarea modelelor HAT5300. Aceste unităţi sunt concepute special pentru companiile care solicită un nivel ridicat de performanță și fiabilitate maximă. Disponibile în capacități de 8TB, 12TB și 16TB, primele HDD-uri lansate de Synology sunt unităţi specializate să ofere performanţe optime pentru mediile cu cerinţe ridicate de stocare.
Prin lansarea acestei noi game de produse, Synology oferă acum o soluţie completă ce implică atât sisteme de stocare tip NAS si RackStation, dar și propriile soluții de stocare. Seria HAT5300 asigură o interacțiune perfectă cu sistemele Synology și DiskStation Manager, având un avantaj suplimentar prin prisma actualizărilor automate de firmware furnizate prin DSM.
„HDD-urile SATA Synology Enterprise HAT5300 sunt excelente pentru mediile cu date critice de stocare ce necesită capacitate de stocare, fiabilitate și rentabilitate în performanță”, a declarat Peggy Weng, Product Manager Synology Inc. „În timpul procesului de dezvoltare am testat cele trei modele pentru un interval de peste 300.000 ore7, pentru a ne asigura că acestea oferă o fiabilitate absolută pentru clienții noștri. Am creat unități extrem de optimizate pe care clienții noștri se pot baza că vor funcţiona perfect cu sistemele noastre, având totodată o integrare perfectă cu DSM.”
Unitățile Synology HAT5300 oferă o viteză de până la 274MB/s, fiind cu 23% mai rapide la viteza de citire secvențială în comparație cu alte unități din aceeași clasă.8 De asemenea, noile unităţi HDD oferă un volum de lucru de 550TB pe an, iar MTFF-ul declarat este de 2.5 milioane de ore. La capitolul siguranţă a datelor, avem disponibilă tehnologie cache cu scriere persistentă, ce se asigură că datele stocate nu vor fi corupte în cazul unei pierderi bruşte de energie. Astfel, datorită acestor caracteristici, unitățile HAT5300 sunt construite pentru a excela în mediile de afaceri 24/7.
Oferind actualizări automate de firmware prin DSM, unitățile HAT5300 beneficiază întotdeauna de cele mai recente îmbunătățiri ale firmware-ului, reducând în același timp munca prestată de administratorii de sistem.
Noile unități RackStation
Împreună cu această nou gamă de produse din portofoliul companiei, Synology lansează şi trei noi unități RackStation, modelele RS3621RPxs, RS3621xs și RS4021xs. Acestea se adresează companiilor mici si mijlocii care necesită o stocare de uz general de cea mai bună performanță. De asemenea, noile unităţi oferă o platformă fiabilă pentru aplicații intensive, precum back-up pe scară largă, stocare ISCSi SAN, soluții de colaborare on-premises și implementări de supraveghere video.
„Aceste unități din seria xs și xs+ sunt unități extrem de versatile și de mare capacitate, concepute pentru SMB-uri și implementările de tip enterprise”, a declarat Julien Chen, Product Manager Synology Inc. „Puterea lor redundantă și procesoarele Intel Xeon le fac ideale pentru manipularea datelor esențiale în aplicații precum, supravegherea video la scară largă, file servere de business, sarcini de back-up, suite software de productivitate și virtualizare.”
Creștere substanțială de performanță
Cele trei unități oferă îmbunătățiri semnificate ale performanței în comparație cu unitățile din generația anterioară.1 În plus, RS3621xs + și RS4021xs + au fiecare câte două porturi de 10GbE pentru a oferi o conectivitate mai rapidă. RS3621RPxs oferă un IOPS random cu 68% mai mare decât predecesorul sau, RS3621xs+ cu 50% mai mare și RS4021xs+ cu 21% mai mare.
Cele două sloturi PCIe Gen 3.0 x8 ale noilor unități permit upgrade-uri cu NIC-uri compatibile 10GbE 3 și/sau SSD-uri NVMe pentru memoria cache.4 RS3621RPxs și RS3621xs+ pot fi extinse la 36 de bay-uri, iar RS4021xs+ la 40 de bay-uri folosind două unități de expansiune RX1217(RP).
Disponibilitate
RackStation RS3621RPxs, RS3621xs +, RS4021xs + și unitățile HDD HAT5300 cu capacități de stocare de 8 și 12 TB sunt disponibile începând de astăzi prin intermediul distribuitorilor Synology la nivel global.