Aplicatii, Enterprise Software — February 3, 2021 at 3:56 pm

SAP Business One Sales, aplicaţia ideală pentru angajaţii de la vânzări

by

Aplicaţia mobilă SAP Business One Sales a fost dezvoltată special pentru angajaţii departamentelor de vânzări şi le permite acestora să-şi desfăşoare activitatea de oriunde şi oricând.

Practic, aplicaţia este conectată la SAP Business One şi preia doar datele, activităţile şi funcţionalităţile relevante pentru o interacţiune eficientă cu clienţii şi finalizarea cu succes a tranzacţiilor.

1SAP acordă o atenţie deosebită mobilităţii şi de aceea oferă utilizatorilor aflaţi în mişcare trei aplicaţii mobile pentru accesul la sistemul ERP:

SAP Business One Mobile App (aplicaţie generală destinată tuturor categoriilor de utilizatori)
SAP Business One Service App (pentru activităţi de service şi suport clienţi)
SAP Business One Sales App (focalizată pe cerinţele echipelor de vânzări).

Ar fi mai potrivită, pentru angajaţii cu muncă de teren, accesarea SAP Business One de pe un laptop, prin intermediul intefeţei web? Realitatea arată ca utilizarea unui laptop limitează libertatea de mişcare, iar angajaţii mobili au nevoie de acces la informaţii la modul real, de oriunde şi oricând: într-o discuţie faţă în faţă cu clientul, în maşină, pe stradă, pe un şantier, într-o fabrică etc. În astfel de situaţii un laptop nu ajută, pentru că este greu de manevrat, are timp mare de pornire, iar interfaţa web a fost gândită pentru click şi lucru la birou.

Pe de altă parte, telefoanele mobile au devenit tot mai performante, pe toate palierele: putere de procesare, diagonală display, memorie, luminozitate, protecţie la praf şi autonomie. De asemenea, există huse cauciucate, care permit utilizarea unui echipament de business şi în medii industriale. Astfel, telefoanele mobile pot suplini cu succes un laptop, iar acolo unde este nevoie de o diagonală mai mare, există varianta utilizării unei tablete.

Funcţionalităţi cheie SAP Business One Mobile Sales

Dacă SAP Business One Mobile APP oferă o perspectivă mai generală şi adresează unor categorii largi de utilizatori, Sales Mobile App a fost dezvoltată special pentru angajaţii de la vânzări. Atât pentru că activitatea acestora se derulează cu predilecție pe teren (nici pandemia nu a oprit complet vizitele la clienţi), cât şi pentru că relaţiile cu clienţii implică acces la seturi specifice de date şi activităţi. Aplicaţia acoperă complet procesul de vânzare, de la înregistrarea unui lead până la finalizarea tranzacției, şi gestionează toate etapele, activitățile şi documentele asociate unei vânzări.

SAP Business One Sales aduce pe telefonul mobil atât informaţiile relevante pentru fiecare client cât şi oportunităţile cu cele mai mari şanse de finalizare. Încă de la primul ecran, aplicaţia permite vizualizarea activităţilor şi înregistrarea sau editarea de oportunităţi, cotaţii, oferte şi comenzi. Utilizatorii pot verifica oricând situaţia unui client, o tranzacţie, comandă sau produs. De asemenea, au  acces la rapoarte de activitate şi indicatori relevanţi, în funcţie de fişa postului. Practic, cu SAP Business One Mobile Sales App, atunci când sunt pe teren, utilizatorii îşi pot desfăşura activitatea doar cu ajutorul telefonului mobil.

Funcționalități de bază

– Managementul lead-urilor şi oportunităţilor (înregistrare, calificare, prioritizare)
– Administrarea comenzilor (creare, editare, anulare, asociere documente)
– Vizualizare KPI şi rapoarte de vânzări (top clienţi/produse, valoare comenzi)
– Gestiune contact şi clienţi (înregistrare, editare, sortare, stabilire limite de credit, includere în categorii speciale etc)
– Solicitare sau acordare de aprobări
– Acces la calendar/task-uri şi informaţii detaliate despre clienţi şi parteneri (contracte, achiziţii, istoric)
– Vizualizare, adăugare şi editare activităţi, oferte, comenzi, preţuri speciale
– Sistem complex de alertare pe cele mai diverse criterii: limita de credit, nivel stoc, nivel discount, target
– Acces la stocuri, liste de preţuri şi discount-uri (identificare la nivel de depozit)
– Monitorizare şi previzionare cashflow
– Partajare de informaţii şi documente via e-mail
– Posibilitatea de a lucra offline, cu sincronizarea informațiilor la restabilirea conexiunii.

Aplicaţia mobilă SAP Business One Sales este disponibilă pentru iOS (cel puţin iOS 8.0) şi Android (5.1 sau superior) şi funcţionează doar cu SAP Business One versiunea pentru SAP HANA. Cele două versiuni pot fi utilizate gratuit, dacă există o licenţă SAP Business One ( cel puţin 9.2) sau pot fi licenţiate separat şi utilizate exclusiv. Configurarea sistemului ERP pentru utilizarea aplicaţiilor mobile este facilă, dar totuşi nu foarte simplă. Companiile care nu deţin competenţe interne pot apela la System Innovation România pentru configurările necesare. Contactaţi-ne prin formularul de mai jos pentru un demo cu SAP Business One Sales Mobile.