Analiza — February 8, 2021 at 10:18 am

Impactul 5G asupra productivității

by

5h-hero-cropped-v2Productivitatea și eficiența vor crește ca urmare a utilizării tehnologiei 5G, care va schimba modul în care funcționează multe sectoare economice, serviciile pentru consumatori și competențele angajaților, contribuind cu 1,3 trilioane de dolari la PIB-ul global până în 2030, arată raportul PwC ”The global economic impact of 5G. Powering your tomorrow”.

Mircea Bozga_1„Estimările PwC arată că utilizarea tehnologiei 5G, alături de investițiile în inteligența artificială (AI) și Internet of Things (IoT), poate duce la optimizarea modelelor de afaceri, la produse noi și servicii rapide și eficiente, câștigurile urmând să accelereze începând din 2025, pe măsură ce aplicațiile compatibile cu 5G vor deveni tot mai răspândite. Dincolo însă de oportunități, folosirea acestei tehnologii vine și cu riscuri noi, ceea ce face esențială revizuirea modului în care este abordată securitatea cibernetică, pentru siguranța tuturor utilizatorilor: consumatori, companii și societate”, a declarat Mircea Bozga, Partener Risk Assurance, PwC România.

Având în vedere amploarea potențialului economic, raportul subliniază că fiecare organizație va avea nevoie de un plan pentru implementarea 5G în următorii de cinci ani, pentru a maximiza oportunitățile. În același timp, adoptarea 5G va impune companiilor și guvernului să ia în considerare noi abordări ale reglementărilor, concentrându-se asupra siguranței în utilizarea tehnologiei.

Câștigătorii utilizării 5G

La nivel regional, America de Nord va înregistra cel mai mare procent de creștere a PIB, urmată de Asia și Oceania și apoi de Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA).

La nivel sectorial, se preconizează că SUA și Australia vor câștiga cel mai mult din aplicațiile 5G pentru servicii financiare, India din cele pentru utilități, iar China și Germania în industria prelucrătoare.

Mai mult de jumătate din impactul economic global al tehnologiei 5G, respectiv 530 miliarde dolari, va fi generat de transformările sectorului de sănătate și asistență socială. Accelerarea telemedicinei în timpul pandemiei COVID-19 a oferit o altă perspectivă asupra viitorului asistenței medicale, dovedindu-și eficiența atât în relația cu pacienții, cât și la nivelul costurilor. Aplicațiile 5G includ monitorizare și consultații de la distanță, schimb de date între spitale în timp real, comunicarea medic-pacient îmbunătățită și automatizare în spitale pentru a reduce costurile.

Alte industrii care vor beneficia de utilizarea 5G sunt:

Utilitățile. Aplicațiile SMART vor sprijini obiectivele de mediu referitoare la reducerea amprentei de carbon și a deșeurilor, ajutând contoarele și rețelele inteligente să genereze economii de energie și să îmbunătățească gestionarea deșeurilor și a pierderilor de apă (330 miliarde dolari).

Media și Divertisment. Aplicațiile includ jocurile online, muzica, televiziunea online (OTT), publicitate în timp real sau îmbunătățirea experiențelor clienților (254 miliarde dolari).

Producția. Aplicațiile pentru monitorizarea și reducerea defectelor de fabricație, creșterea utilizării vehiculelor autonome (134 miliarde dolari).

Serviciile financiare. Îmbunătățirea experiențelor clienților, aplicații pentru reducerea fraudei (86 miliarde dolari).

Mai multe detalii despre raport găsiți aici.